Lecția 3. Încăpățânarea, un rod al mândriei

„Nu vă înșelați; Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit: ce seamănă omul, acea va și secera.” (Galateni 6:7).

„Faraon a semănat încăpățânare și a secerat încăpățânare. El singur a pus această sămânță în pământ. Nu mai era necesar ca Dumnezeu să intervină cu o nouă putere la creșterea ei, altfel decât așa cum intervine El la creșterea bobului de grâu.” — The SDA Bible Commentary [E.G.White Comments], vol. 1, p. 1100.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și Profeți, pp. 257-265, engl., cap. Plăgile asupra Egiptului.


Duminică 12 ianuarie

1. FARAON SE ÎMPOTRIVEȘTE LUI DUMNEZEU

a. Când Moise și Aaron au venit în fața regelui Egiptului, ce cerere i-au prezentat și care a fost răspunsul regelui? Exod 5:1-3.

Exod 5:1-3: „Moise și Aaron s-au dus apoi la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea.’” Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece.” Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.”

b. Ce avertismente ar trebui să învățăm din mândria și răzvrătirea lui Faraon? Galateni 6:7; Proverbe 11:2.

Galateni 6:7: „Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.”

Proverbe 11:2: „Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți.”

„Acei care înalță ideile lor proprii mai sus de voința lui Dumnezeu expusă în mod lămurit, zic asemenea lui Faraon: ‚Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui?’ Orice lepădare a luminii împietrește inima și întunecă priceperea, așa încât oamenilor le vine din ce în ce mai greu să facă deosebirea între ce este drept și ce este nedrept și devin tot mai îndrăzneți în a se împotrivi voinței lui Dumnezeu.” — The SDA Bible Commentary [E.G.White Comments], vol. 1, p. 1100.

„Toți să fie avertizați de mesajele trimise din cer că atunci când orice om își va înălța propriile căi și propria sa judecată ca supremă, va intra sub jurisdicția lui Satan și va fi condus orbește de el, până când spiritul și metodele sale se vor conforma arhiamăgitorului încetul cu încetul, până când întreaga lui minte este sub influența vrăjii. Șarpele își ține ochii ațintiți asupra omului, pentru a-l vrăji, până când acesta nu va avea puterea de a scăpa din capcană.” — The Publishing Ministry, p. 175.


Luni 13 ianuarie

2. FARAON ADAUGĂ SARCINI MAI MARI

a. Ce acuzație a adus regele împotriva lui Moise și Aaron? Exod 5:4,5. La ce „odihnă” se referea el?

Exod 5:4. 5: Și împăratul Egiptului le-a zis: ‚Moise și Aaron, pentru ce abateți poporul de la lucrul lui? Plecați la lucrările voastre.’ Faraon a zis: Iată că poporul s-a înmulțit acum în țară și voi mai voiți să introduceți o odihnă de la lucrările lor?” (engl. KJV).

„În robia lor, israeliții pierduseră într-o măsură oarecare cunoașterea Legii lui Dumnezeu și se îndepărtaseră de preceptele ei. Sabatul fusese în general desconsiderat și asprimea supraveghetorilor lor făcea ca ținerea lui să fie aparent imposibilă. Dar Moise arătase poporului său că ascultarea de Dumnezeu era prima condiție a eliberării, iar eforturile făcute pentru restatornicirea păzirii Sabatului au ajuns la cunoștința asupritorilor lor.” — Patriarhi și profeți, p. 258, cap. Plăgile asupra Egiptului.

b. Care a fost scopul lui Dumnezeu în scoaterea lui Israel din Egipt? Psalmii 105:43-45. Ce implicație are aceasta pentru noi?

Psalmii 105:43-45: „A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleșii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie. Le-a dat pământurile neamurilor și au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor, ca să păzească poruncile Lui și să țină legile Lui. Lăudați pe Domnul!”

„După cum Sabatul era semnul care îl distingea pe Israel când a ieșit din Egipt pentru a intra în Canaanul pământesc, la fel este el un semn care distinge astăzi pe poporul lui Dumnezeu când iese din lume pentru a intra în odihna cerească. Sabatul este un semn al relației existente între Dumnezeu și poporul Său, un semn că ei onorează Legea Sa. El face distincție între supușii Săi credincioși și cei care calcă Legea... Sabatul dat lumii ca semn al Dumnezeului Creator este de asemenea un semn al Lui ca Cel care sfințește. Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care creează din nou sufletul după chipul Său.” — Mărturii, vol. 6, p. 349, cap. Respectarea Sabatului.

„Și atunci când Legea lui Dumnezeu este astfel exemplificată în viață, chiar și lumea va recunoaște superioritatea acelora care-L iubesc pe Dumnezeu, se tem de El și Îi servesc mai presus de oricare alt popor de pe pământ.” — Ibid., p. 12, cap. Scopul lui Dumnezeu cu biserica.

c. Care a fost rezultatul discuției cu Faraon? Exod 5:6-14.

Exod 5:6-14: Și chiar în ziua aceea, Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului și logofeților: „Să nu mai dați poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor, ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuși să le cereți același număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeți nimic din ele, căci sunt niște leneși, de aceea strigă mereu: ‘Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru!’ Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru și să nu mai umble după năluci.” Isprăvniceii poporului și logofeții au venit și au spus poporului: „Așa vorbește Faraon: ‘Nu vă mai dau paie; duceți-vă singuri de vă luați paie de unde veți găsi, dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.’” Poporul s-a răspândit în toată țara Egiptului, ca să strângă miriște în loc de paie. Isprăvniceii îi sileau zicând: „Isprăviți-vă lucrul zi de zi, ca atunci când erau paie!” Au bătut chiar pe logofeții copiilor lui Israel, puși peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-ați isprăvit ieri și azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”

„Împăratul, fiind foarte neliniștit, îi suspecta pe israeliți că plănuiseră o revoltă pentru a nu-l mai sluji. Nemulțumirea, zicea el, era rezultatul trândăviei; el va avea grijă să nu le mai lase timp pentru uneltiri primejdioase. De îndată el a luat măsuri pentru a le face povara și mai grea și pentru a zdrobi spiritul lor independent.” — Patriarhi și profeți, p. 258, cap. Plăgile asupra Egiptului.


Marți 14 ianuarie

3. DUMNEZEU TESTEAZĂ CREDINŢA LUI ISRAEL

a. Cu ce reproș au venit reprezentanții copiilor lui Israel la Moise și Aaron? Exod 5:19-21.

Exod 5:19-21: „Logofeții copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi, ci în fiecare zi să faceți lucrul cuvenit unei zile.” Când au ieșit de la Faraon, au întâlnit pe Moise și pe Aaron, care îi așteptau. Și le-au zis: „Să vă vadă Domnul și să judece! Voi ne-ați făcut urâți lui Faraon și slujitorilor lui; ba încă le-ați dat sabia în mână ca să ne omoare.” Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face și mai rău poporului acestuia, și n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

b. De ce nu a eliberat Domnul pe Israel imediat? Faptele Apostolilor 14:22.

Fapte 14:22: „întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.”

„Evreii se așteptaseră să obțină eliberarea fără să le fie pusă credința la vreo încercare deosebită și fără vreo suferință și greutate reală. Dar ei nu erau încă pregătiți pentru eliberare. Credința lor în Dumnezeu era mică și ei nu erau dispuși să sufere încercările cu răbdare, până când El va găsi că este timpul potrivit să lucreze pentru ei. Mulți erau mulțumiți să rămână mai degrabă în sclavie decât să înfrunte greutățile inerente mutării într-o țară străină; iar obiceiurile unora deveniseră atât de asemănătoare cu cele ale egiptenilor, încât preferau să rămână în Egipt. De aceea, Domnul nu i-a eliberat prin prima manifestare a puterii Sale înaintea lui Faraon. El a îndrumat lucrurile în așa fel, încât spiritul tiran al împăratului Egiptului să crească mai mult, iar El să Se descopere mai bine poporului Său. Văzând dreptatea, puterea și iubirea Sa, ei aveau să aleagă singuri să părăsească Egiptul și să se predea pe ei înșiși în serviciul Său. Sarcina lui Moise ar fi fost mult mai ușoară, dacă nu ar fi fost atât de mulți israeliți așa de corupți, încât să nu mai vrea să părăsească Egiptul.” — Patriarhi și profeți, p. 43, cap. Plăgile asupra Egiptului.

„Copiii lui Israel se dăduseră la imoralitate, idolatrie, lăcomie și vicii dezgustătoare. Acesta este totdeauna rezultatul sclaviei. Dar Domnul s-a uitat la poporul Său și, după eliberarea lor i-a educat. Ei nu au fost lipsiți de îngrijire.” — The Southern Work, p. 43.

c. În timp ce Moise s-a plâns Domnului când au venit noi încercări asupra lui Israel, ce a promis Domnul să facă pentru poporul Său? Exod 5:22, 23; 6:1-8.

Exod 5:22, 23: „Moise s-a întors la Domnul și a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face și mai rău poporului acestuia, și n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

„Din milă față de noi [Dumnezeu] nu ne așază întotdeauna în locurile cele mai ușoare, căci dacă ar face-o, în independența noastră am uita că Domnul este ajutorul nostru în vreme de nevoie. Dar El dorește să Se manifeste în situații de criză și să ne dezvăluie proviziile abundente care ne stau la dispoziție independent de circumstanțele noastre; iar dezamăgirea și încercarea sunt îngăduite asupra noastră pentru ca noi să putem înțelege propria noastră neputință și să învățăm să apelăm la Domnul pentru ajutor, ca un copil care, atunci când este flămând și însetat, apelează la tatăl său pământesc.”— Reflecting Christ, p. 353.


Miercuri 15 ianuarie

4. POPORUL ESTE DESCURAJAT

a. Când Moise le-a vorbit copiilor lui Israel a doua oară, cum au primit ei mesajul Domnului? Exod 6:9. Ce promisiuni ar fi trebuit să fie o sursă de speranță pentru toți israeliții? Geneza 15:13, 14; 50:24.

Exod 6:9: „Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea și robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte pe Moise.”

Geneza 15:13, 14: „Și Domnul a zis lui Avram: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății.

Geneza 50:24: „Iosif a zis fraților săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta și vă va face să vă suiți din țara aceasta în țara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.”

„Bătrânii lui Israel s-au străduit să susțină credința în scădere a fraților lor, repetându-le făgăduințele făcute părinților lor, cum și cuvintele profetice ale lui Iosif înainte de moartea sa, care prevesteau eliberarea lor din Egipt. Unii ascultau și credeau. Alții, privind la stările de lucruri din jurul lor, refuzau să mai nădăjduiască. Egiptenii, fiind informați de cele ce se vorbeau printre sclavi, își băteau joc de speranțele lor și tăgăduiau în mod batjocoritor puterea Dumnezeului lor. Ei arătau spre situația lor, de popor de sclavi, și ziceau în mod disprețuitor: ‚Dacă Dumnezeul vostru este drept și milostiv și are o putere mai mare decât zeii Egiptului, atunci de ce nu face din voi un popor liber?’ Ei le atrăgeau atenția asupra situației lor. Ei se închinau la zeități numite de israeliți zei falși și, cu toate acestea, erau un popor bogat și puternic. Ei declarau că zeii lor îi binecuvântaseră cu prosperitate, dându-le ca robi pe israeliți, și se făleau cu puterea lor de a-i chinui și nimici pe cei ce se închinau Domnului. Faraon însuși se fălea, spunând că Dumnezeul evreilor nu-i poate elibera din mâna lui.

Cuvinte de felul acesta au nimicit speranțele multor israeliți. Li se părea că situația era în mare măsură așa cum o înfățișau egiptenii. Era adevărat că ei erau sclavi și că trebuia să îndure tot ce le impuneau să facă ispravnicii lor cei cruzi. Copiii lor fuseseră hăituiți și uciși, și propria lor viață ajunsese o povară. Cu toate acestea, ei se închinau Dumnezeului cerului. Dacă Domnul era într-adevăr mai presus de toți zeii, atunci cu siguranță El avea să-i lase robi la cei idolatri. Dar cei care erau credincioși adevăratului Dumnezeu au înțeles că numai datorită faptului că Israel se îndepărtase de El și datorită tendinței lor de a se încuscri cu neamurile păgâne, fiind târâți astfel în idolatrie, Domnul îngăduise ca ei să ajungă sclavi; și, plini de încredere, i-au asigurat pe frații lor că El va frânge în curând jugul asupritorilor.” — Patriarhi și profeți, pp. 259, 260, cap. Plăgile asupra Egiptului.

b. Cu ce argument a încercat Moise să se scuze, când Domnul i-a spus să vorbească din nou lui Faraon? Exod 6:10-12.

Exod 6:10-12: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis:„Du-te de vorbește lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă din țara lui.” Moise a răspuns

în fața Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum are să m-asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire ușoară?”


Joi 16 ianuarie

5. DUMNEZEU TRIMITE SEMNE ȘI MINUNI

a. În timp ce Domnul l-a încurajat pe Moise să se întoarcă la Faraon, ce a spus El că avea să se înmulțească în Egipt, și care avea să fie reacția egiptenilor? Exod 7:1-5.

Exodul 7:1-5: „Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon, și fratele tău Aaron va fi prorocul tău. Tu vei spune tot ce-ți voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din țara lui. Eu voi împietri inima lui Faraon și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. Totuși Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și voi scoate din țara Egiptului oștile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăți. Egiptenii vor cunoaște că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.”

„Înainte de revărsarea fiecărei plăgi, Moise trebuia să descrie natura și urmările ei, pentru ca împăratul să poată să scape de ea, dacă alegea lucrul acesta. Fiecare pedeapsă respinsă avea să fie urmată de alta și mai severă, până când inima lui îngâmfată avea să fie umilită și până când el avea să-L recunoască pe Creatorul cerului și al pământului ca viul și adevăratul Dumnezeu...

Dumnezeu urma să-Și glorifice Numele, pentru ca celelalte națiuni să poată auzi despre puterea Lui și să tremure în fața faptelor Lui mărețe și pentru ca poporul Său să poată fi condus să se întoarcă de la idolatrie și să-I aducă o închinare curată.” — Patriarhi și profeți, p. 263, cap. Plăgile asupra Egiptului.

b. Cum au fost puse în contrast puterea lui Dumnezeu și cea a lui Satan în fața lui Faraon? Exod 7:8-12. Care a fost scopul lui Satan în încercarea de a contraface lucrarea lui Dumnezeu?

Exod 7:8-12: „Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Dacă vă va vorbi Faraon și vă va zice: ‘Faceți o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ți toiagul și aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Și toiagul se va preface într-un șarpe.” Moise și Aaron s-au dus la Faraon și au făcut cum poruncise Domnul. Aaron și-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui, și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe. Dar Faraon a chemat pe niște înțelepți și pe niște vrăjitori, și vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Toți și-au aruncat toiegele și s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor.”

„Prin imitarea înșelătoare a lucrării lui Dumnezeu prin Moise, [Satan] spera nu numai să împiedice eliberarea lui Israel, ci și să exercite o influență care, în decursul veacurilor viitoare, să nimicească credința în minunile lui Hristos. Satan caută fără încetare să contrafacă lucrarea lui Hristos și să întemeieze propria sa putere și propriile sale pretenții. El îi determină pe oameni să dea explicații privitoare la minunile lui Hristos, înfățișându-le ca fiind rezultatul iscusinței și puterii omenești. El distruge astfel în mintea multora credința în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, și-i face să respingă milostivele oferte de har prin planul de mântuire.” — Ibid., p. 265.


Vineri 17 ianuarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum manifestăm uneori aceeași mândrie ca Faraon?

2. În ce fel este Sabatul un semn distinctiv pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi?

3. De ce atât de mulți israeliți nu au dorit să părăsească Egiptul? De ce mulți dintre noi nu dorim să părăsim obiceiurile și ideile lumești astăzi?

4. De ce permisese Dumnezeu ca israeliții să devină sclavi?

5. De ce a încercat Satan să contrafacă minunile lui Dumnezeu?