Lecția 8. Tânjind după binecuvântare

Și [Iacov] a zis, nu te las, până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32:26).

„Iacov, în marea criză a vieții sale, a mers la o parte să se roage. El era umplut de un singur scop, care le domina pe celelalte – acela de a căuta transformarea caracterului.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 144 (subcap. „Nevoiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă!”).

Recomandare pentru studiu: Istoria Mântuirii, pp. 91-99 (cap. 12, subcap, Întoarcerea în Canaan, și cap. 13: Iacov și îngerul).


Duminică 16 august

1. SINGURA NĂDEJDE A LUI IACOV

a. Cum s-a simțit Iacov când a auzit că Esau venea cu 400 de bărbați și care a fost singurul lucru pe care-l putea face în disperarea lui absolută? Geneza 32:7 (prima parte), 9-12.

Geneza 32:7 p.p. 9-12: „Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza...

(9-12) Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: ‘Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!’ Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău, căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii. Şi Tu ai zis: ‘Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.’”

„Calea păcătoasă pe care a urmat-o Iacov în înșelarea tatălui său era mereu înaintea lui. El știa că lungul său exil a fost rezultatul abaterii sale de la integritatea strictă, legea dreptății. El se gândea zi și noapte la aceste lucruri, iar conștiința lui îl mustra și îi făcea călătoria foarte tristă. Cât de mult își dorea să treacă din nou pe terenul unde se împiedicase și adusese pata păcatului asupra sufletului său. Înainte de păcătuirea lui, el avusese un sentiment al aprobării lui Dumnezeu, care-i dădea curaj în greutăți și îl făcea vesel în mijlocul necazului și al întunericului. De această pace profundă și durabilă, el fusese multă vreme străin. Totuși își amintea cu recunoștință favoarea pe care i-o arătase Dumnezeu, viziunea scării strălucitoare și făgăduințele de ajutor și îndrumare. Revăzând cu solemnitate greșelile și erorile vieții sale, și procedura lui Dumnezeu cu el, el a recunoscut în mod umil propria sa nevrednicie, marea îndurare a lui Dumnezeu și prosperitatea care-i încununase munca. Când dealurile țării sale natale i se înfățișau în depărtare, inima patriarhului era profund mișcată. El Îl pusese la încercare pe Dumnezeul său și a găsit că făgăduințele Sale nu dădeau greș; el a crezut că Dumnezeu avea să fie cu el; totuși, când s-a apropiat de Edom, a avut multe temeri cu privire la Esau.” – The Signs of the Times, 20 noiembrie 1879.


Luni 17 august

2. ÎN SINGURĂTATE CU MÂNTUITORUL

a. Ce plan înțelept și plin de tact a decis Iacov să implementeze? Geneza 32:13-21.

Geneza 32:13-21: „Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său Esau: două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci, treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.” A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: ‘Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?’ să răspunzi: ‘A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau, şi el însuşi vine în urma noastră.’” A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau când îl veţi întâlni. Să spuneţi: ‘Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.’” Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă, şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.” Astfel, darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.”

„Iacov s-a oprit în călătoria lui pentru a face planuri în vederea potolirii mâniei fratelui său. El nu avea să se grăbească în mod nechibzuit spre pericol, ci i-a trimis cadouri mari lui Esau prin mâinile servilor săi, cu o solie bine calculată pentru a face o impresie favorabilă. El și-a trimis nevestele și copiii cu toată averea lui înainte în călătorie, în timp ce el însuși a rămas în urmă. El a crezut că vederea acelei mici grupe neajutorate avea să atingă sentimentele lui Esau, care, deși era impetuos și răzbunător, era totuși milos și sensibil față de cei slabi și neprotejați. Dacă ochiul său l-ar fi văzut mai întâi pe Iacov, mânia sa ar fi putut fi aprinsă și ei ar fi pierit cu toții.” – The Signs of the Times, 20 noiembrie, 1879.

b. Explicați prioritatea lui Iacov din acest moment. Geneza 32:22-24 (prima parte).

Geneza 32:22-24 p.p.: „Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului. I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea. Iacov însă a rămas singur.”

„Iacov își dorea să fie singur cu Dumnezeu. Era miezul nopții. Tot ce îi făcuse viața dragă era în depărtare, expus pericolului și morții. Cea mai amară picătură în această cupă a durerii era gândul că propriul său păcat adusese acest mare pericol asupra soțiilor și copiilor săi, care erau nevinovați de păcatul de care era el vinovat. El se hotărâse să-și petreacă noaptea în umilință și rugăciune. Dumnezeu putea să-i înmoaie inima fratelui său. Dumnezeu era singurul său refugiu și singura lui tărie. Într-un loc pustiu, plin de tâlhari și criminali, el s-a plecat cu profundă durere la pământ; sufletul său era sfâșiat de durere și, cu strigăte serioase amestecate cu lacrimi, el și-a adus rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.” – Ibid.

c. Cum trebuia să fie rugăciunea arzătoare a lui Iacov un exemplu pentru generațiile care aveau să urmeze? Psalmii 46:1-3, 7.

Psalmi 46:1-3, 7: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii... (7) Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.”

„Iacov a biruit pentru că era perseverent și hotărât. Experiența lui mărturisește despre puterea rugăciunii arzătoare. Acum trebuie să învățăm această lecție a rugăciunii biruitoare și a credinței care nu cedează.” – Evanghelizare prin literatură, p. 81 (cap. 12: Om al rugăciunii).


Marți 18 august

3. NOAPTEA DE LUPTĂ

a. Ce s-a întâmplat deodată, în timp ce Iacov se ruga și de ce este acest lucru semnificativ pentru noi? Geneza 32:24-26.

Geneza 32:24-26: „Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

„Mâini puternice se pun deodată asupra umerilor [lui Iacov]. El îl apucă imediat pe atacatorul său, deoarece simte că atacul acesta îi vizează viața; că este în mâinile unui tâlhar sau criminal. Lupta este aspră; niciunul nu rostește vreun cuvânt; dar Iacov își pune toată puterea și nu-și relaxează eforturile nici măcar pentru un moment. Astfel lupta a continuat, până aproape la ivitul zorilor, când străinul și-a pus degetul sub coapsa lui Iacov, iar acesta a fost imediat dezabilitat. Acum patriarhul discerne identitatea celui cu care lupta. El știe că a fost într-un conflict fizic cu un trimis ceresc și de aceea eforturile sale aproape supraomenești nu i-au câștigat biruința. Acum este dezabilitat și suferă cea mai acută durere, dar nu vrea să cedeze. El cade ca un vrăjmaș biruit, tot plin de căință și zdrobit, la pieptul îngerului. În istoria inspirată a acestui eveniment, cel care a luptat cu Iacov este numit om; Osea îl numește înger [Osea 12:4].; în timp ce Iacov a spus: ‚L-am văzut pe Dumnezeu față în față.’ Despre el se spune, de asemenea, că s-a luptat cu Dumnezeu. A fost maiestatea Cerului, Îngerul legământului, care a venit în formă și înfățișare de om la Iacov. Solul divin a folosit o oarecare forță pentru a Se elibera din prinderea lui Iacov. El îl roagă insistent: ‚Lasă-mă să plec, că răsar zorile.’ Dar Iacov insista pentru făgăduințele lui Dumnezeu; el se încrezuse în cuvântul promisiunii Sale, care este la fel de sigur și stabil ca și tronul Său; iar acum, prin umilință, pocăință și predare de sine, acest muritor păcătos și rătăcitor poate negocia cu Isus Hristos: ‚Nu te las să pleci, până nu mă binecuvântezi.’ Ce îndrăzneală este manifestată aici! Ce credință înaltă, ce perseverență și încredere sfântă! A fost aceasta încumetare și familiaritate necuvenită din partea lui Iacov? Dacă ar fi fost de această natură, el nu ar fi supraviețuit acelei scene. Pretenția lui nu a fost una de înălțare de sine, lăudăroasă și încumetată, ci asigurarea unuia care își înțelege slăbiciunea și nevrednicia și posibilitatea lui Dumnezeu de a-i împlini făgăduința.” – The Signs of the Times, 20 noiembrie, 1879.

b. Cum ne poruncește Isus să perseverăm în rugăciune ca și Iacov? Luca 18:1-8.

Luca 18:1-8: „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el şi-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’ Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’”Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”


Miercuri 19 august

4. ÎNDURAREA CELUI ATOTPUTERNIC

a. De ce nu a biruit Îngerul cel puternic al lui Dumnezeu împotriva unui biet om? Iov 23:6; Luca 11:13.

Iov 23:6: „Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit.”

Luca 11:13: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

„ ‚Și când a văzut că nu a biruit împotriva lui’ [Geneza 32:25] – Maiestatea Cerului n-a biruit împotriva unui om de țărână, un muritor păcătos! Motivul este că omul și-a încleștat mâna tremurândă a credinței de făgăduința lui Dumnezeu și solul ceresc nu a putut să-l părăsească pe acela care atârna căit și plângând neajutorat de gâtul Său. Marea Sa inimă a iubirii nu putea să-l alunge pe cel ce făcuse cererea, fără să i-o îndeplinească. Hristos n-a dorit să-l lase nebinecuvântat, când sufletul său era înconjurat de disperare.” – The Signs of the Times, 20 noiembrie 1879.

„[Iacov] își încleștase prinderea tremurândă de făgăduințele lui Dumnezeu și inima Dragostei infinite nu a putut să refuze cererea credinciosului.” – Patriarhi și profeți, p. 197 (cap. 18: Noaptea luptei).

b. Explicați rezultatul luptei lui Iacov și de ce i s-a schimbat numele. Geneza 32:27-32.

Geneza 32:27-32: „Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă”. Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă. Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei, căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.”

„Greșeala care a condus la păcatul lui Iacov de a obține prin fraudă dreptul de întâi-născut i-a fost pusă acum în mod deschis înainte. El nu se încrezuse în Dumnezeu și în făgăduințele Sale, așa cum ar fi trebuit. El a devenit nerăbdător și a căutat prin propriile sale eforturi să determine ceea ce Dumnezeu era capabil să realizeze în mod abundent la vremea Sa și în modul Său. Îngerul l-a întrebat pe Iacov: ‚Care îți este numele?’ Și când Iacov a răspuns, el a zis: ‚Numele tău nu va mai fi Iacov [cel care ține de călcâi], ci Israel; pentru că ai putere ca un prinț cu Dumnezeu și cu oamenii și ai biruit’ [Geneza 32:28]. Iacov a primit binecuvântarea după care tânjise sufletul său; păcatul său ca ținător de călcâi și înșelător a fost iertat. Criza din viața sa trecuse. Dumnezeu arată, în procedura Sa cu Iacov, că nu va aproba nici cel mai mic rău în vreunul din copiii Săi; nici nu îi va abandona sau lăsa pradă disperării și nimicirii pe acei care sunt înșelați, ispitiți și amăgiți în păcat. Îndoiala, nedumerirea și căința amărâseră viața lui Iacov; dar acum totul era schimbat și cât de dulce era odihna și pacea în Dumnezeu, în asigurarea favorii Sale restaurate.” – Historical Sketches, pp. 131, 132.


Joi 20 august

5. MISIUNEA CELUILALT ÎNGER

a. Ce s-a întâmplat când s-a întâlnit Iacov și Esau și de ce? Geneza 33:1-4.

Geneza 33:1-4: „Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat, şi iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei şi la urmă pe Rahela cu Iosif. El însuşi a trecut înaintea lor şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. Esau a alergat înaintea lui, l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.”

„În timp ce Iacov se lupta cu îngerul în acea noapte plină de evenimente, un alt înger, unul din oastea pe care patriarhul o văzuse păzindu-l pe cale, a fost trimis să-i înduplece inima lui Esau în orele sale de somn. În visul său, el l-a văzut pe fratele său ca exilat din casa tatălui său pentru douăzeci de ani de frica mâniei sale; el a văzut durerea lui să-și afle mama moartă; și l-a văzut înconjurat de oștile lui Dumnezeu. Esau a povestit acest vis celor patru sute de bărbați înarmați și le-a spus să nu-i aducă vătămare lui Iacov, căci Dumnezeul tatălui său era cu el...

Sprijinit în toiagul său, patriarhul mergea înainte pentru a întâlni acea ceată de războinici, aplecându-se în mod repetat la pământ în semn de respect, în vreme ce mica lui ceată aștepta deznodământul cu cea mai adâncă teamă. Ei au văzut brațele lui Esau aruncate în jurul gâtului lui Iacov, strângându-l la piept pe acela pe care atâta vreme îl amenințase cu cea mai cumplită răzbunare. Răzbunarea se schimbase acum în afecțiune duioasă și acela care odinioară însetase după sângele fratelui său, vărsa lacrimi de bucurie, inima topindu-i-se în cele mai sensibile cuvinte de dragoste și duioșie. Ostașii din armata lui Esau au văzut rezultatul acelei nopți de plâns și rugăciune; dar ei nu știau nimic despre luptă și biruință. Ei au înțeles sentimentele patriarhului, ale soțului și tatălui, pentru familia și proprietatea sa; dar ei nu puteau vedea legătura pe care el o avea cu Dumnezeu și care câștigase inima lui Esau de la Acela care are toate inimile în mâna Sa.” – The Signs of the Times, 20 noiembrie, 1879.

b. Cum s-a finalizat întâlnirea? Geneza 33:10,11,15-17.

Geneza 33:10, 11, 15-17: „Şi Iacov a răspuns: „Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă. Primeşte deci darul meu care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit... (15-17) Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!” În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe).”


Vineri 21 august

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Asemenea lui Iacov, ce semne ale favorii lui Dumnezeu trebuie să-mi amintesc atunci când sunt în criză?

2. Pe lângă aducerea de daruri, cum s-a pregătit Iacov pentru a-și întâlni fratele?

3. Cum poate viața mea de rugăciune să devină mai asemănătoare cu cea a lui Iacov?

4. Explicați rezultatele spirituale ale nopții de luptă a lui Iacov.

5. Ce posibilitate există ca îngerii să schimbe inima cuiva pe care-l cunosc?