Lecția 5. „Nici Eu nu te osândesc”

Verset de memorat: „Nici eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11 u.p.) 

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 2, pp. 73-77 (Iubirea pentru cei greșiți) 

„Iubirea creștină este înceată la mustrare, grabnică să observe pocăința, gata să ierte, să încurajeze, să-l așeze pe cel greșit pe calea sfințeniei și să-i întărească pașii pe acest drum.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 462 (cap. 50: Printre curse). 

DUMINICĂ, 27 APRILIE 

1. O CAPCANĂ PENTRU ISUS 

a. În timp ce Isus învăța în templu, ce au făcut cărturarii și fariseii? Ioan 8:2-3 

Ioan 8:2-3: „Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa. Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului.” 

„Curând, [Hristos] a fost întrerupt. O ceată de farisei și cărturari s-a apropiat de El, târând cu ei o femeie îngrozită, pe care, prin cuvinte aspre și categorice, o acuzau că a călcat porunca a șaptea.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 460 (cap. 50: Printre curse). 

b. Arătând un aparent mare respect pentru lege, ce întrebare i-au pus fariseii lui Hristos – și care era intenția lor reală? Ioan 8:4-6 p.p. 

Ioan 8:4-6 p.p.: „Și au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui.” 

„Pretinsul lor respect ascundea o uneltire josnică pentru nimicirea Lui. Ei prinseseră această ocazie pentru a obține condamnarea Lui, gândind că, oricare I-ar fi hotărârea, aveau posibilitatea să-L acuze. Dacă ar fi achitat-o pe femeie, putea să fie acuzat că disprețuiește legea lui Moise. Dacă ar fi declarat-o vrednică de moarte, putea să fie acuzat de către romani că Își asumă o autoritate care le aparține numai lor.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 460 (cap. 50: Printre curse). 

LUNI, 28 APRILIE 

2. IMAGINEA REALĂ DEZVĂLUITĂ

a. Cum a răspuns Isus minciunii fariseilor? Ioan 8:6 u.p. 

Ioan 8:6 u.p.: „...Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.” 

„Isus a privit o clipă scena — victima tremurând, acoperită de ocară, demnitarii cu fața aspră, fără pic de milă omenească. Spiritul Său de nepătată curăție S-a cutremurat în fața acestui tablou. Știa bine pentru care motiv fusese adus acest caz în fața Lui. El citea în inimă și cunoștea caracterul și istoria vieții fiecăruia dintre cei care stăteau în fața Lui. Chiar acești așa-ziși paznici ai dreptății conduseseră victima la păcat, ca să-I poată întinde o cursă lui Isus. Fără să dea vreun semn că a auzit întrebarea lor, El S-a plecat și, îndreptându-și privirea în jos, a început să scrie pe pământ.” – Idem. 

b. Cum a demonstrat Isus că înșiși acuzatorii nu erau lipsiți de păcat – și ce au făcut ei atunci? Ioan 8:7-9 

Ioan 8:7-9: „Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.” 

„Acuzatorii fuseseră înfrânți. Acum, când haina pretinsei lor sfințenii fusese sfâșiată, ei au rămas în fața Nemărginitei Curății vinovați și condamnați. Tremurau ca nu cumva nelegiuirile ascunse ale vieții lor să fie descoperite mulțimii și unul câte unul, cu fruntea și ochii plecați, s-au furișat, lăsându-și victima singură cu Mântuitorul milostiv.” – Idem. 

c. În general, ce ar trebui să învățăm noi toți din cuvintele lui Isus adresate acuzatorilor? Luca 6:42. 

Luca 6:42: „Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” 

„Sunt persoane care se grăbesc în dorința lor de a reforma lucrurile care lor li se par a fi greșite. Ei cred că ar trebui să fie aleși să ia locul celor care au făcut greșeli. Ei subapreciază ce au făcut lucrătorii aceștia, în timp ce alții se uitau și criticau. Prin acțiunile lor ei zic: „Eu pot face lucruri mari. Pot conduce lucrarea cu succes.” Acelora care cred că știu atât de bine să evite greșelile, am însărcinarea să le spun: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. (Matei 7:1). Voi poate veți evita greșeli în unele puncte, dar în alte lucruri sunteți în primejdia de a face erori grave, care vor fi foarte greu de îndreptat și care vor aduce confuzie în lucrare. Greșelile acestea ar putea aduce mai multă vătămare ca acelea pe care le-au făcut frații voștri.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 7, p. 279 (Considerație pentru cei care se luptă cu greutăți). 

MARȚI, 29 APRILIE 

3. O ACȚIUNE NEAȘTEPTATĂ 

a. Ce întrebare i-a pus Isus femeii după plecarea acuzatorilor ei – și cum a fost afectată viața ei de modul în care El a gestionat problema? Ioan 8:10, 11 

Ioan 8:10, 11: „Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” 

„Femeia stătuse înaintea lui Isus, ghemuindu-se de frică. Cuvintele Sale: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, ajunseseră la urechile ei ca o sentință la moarte. Ea nu îndrăznea să-și ridice ochii către fața Mântuitorului, ci își aștepta moartea în tăcere. Cu uimire, văzu cum acuzatorii ei pleacă fără un cuvânt și teribil de buimăciți; apoi ajunseră la ea acele cuvinte pline de speranță: „Nici Eu nu te condamn. Du-te și să nu mai păcătuiești”. Inima i se topi și, aruncându-se la picioarele lui Isus, își declară, suspinând, dragostea plină de recunoștință și își mărturisi păcatele, vărsând lacrimi amare. 

Acesta a fost pentru ea începutul unei noi vieți, o viață de curățenie și pace, devotată lui Dumnezeu. Prin ridicarea acestui suflet căzut, Isus a săvârșit o minune mai mare decât aceea a vindecării celei mai cumplite boli fizice; El a vindecat o maladie spirituală care duce la moarte veșnică. Această femeie care s-a pocăit a devenit una dintre cele mai statornice urmașe ale Sale. Ea și-a arătat recunoștința pentru îndurarea Sa iertătoare printr-un devotament și o iubire jertfitoare de sine. Pentru această femeie păcătoasă, lumea nu avusese decât dispreț și silă; însă Celui fără de păcat I-a fost milă de slăbiciunea ei și îi întinse mâna în ajutor. Când fariseii ipocriți au acuzat-o, Isus a îndemnat-o: „Du-te și să nu mai păcătuiești”.” – Divina vindecare, p. 89 („Du-te și nu mai păcătui”). 

„Iertând-o pe această femeie și încurajând-o să ducă o viață mai bună, caracterul lui Isus strălucește în frumusețea neprihănirii desăvârșite. Deși nu acoperă păcatul, nici nu micșorează simțul vinovăției, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreț și batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere și nădejde.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 462 (cap. 50: Printre curse). 

b. Descrieți efectul harului salvator al lui Isus. Luca 7:37-40, 47, 48 

Luca 7:37-40, 47, 48: „Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el… 47-48De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” 

„Isus cunoaște împrejurările în care evoluează fiecare suflet. Cu cât este mai mare vinovăția păcătosului, cu atât mai multă nevoie are acesta de Mântuitorul. Inima Sa plină de iubire și compasiune divină bate cu cea mai mare putere mai ales pentru cel care este prins în modul cel mai deznădăjduit în capcanele vrăjmașului. El a semnat actele de eliberare a neamului omenesc cu propriul Său sânge.” – Divina vindecare, p. 89 („Du-te și nu mai păcătui”) 

MIERCURI, 30 APRILIE 

4. MÂNGÂIERE RĂSPÂNDITĂ LARG 

a. Ce trebuie să ne caracterizeze atitudinea, în special în relația cu ceilalți – și numai cum este posibil acest lucru? 2 Corinteni 1:3-5. 

2 Corinteni 1:3-5: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.” 

„Împrejurările au puțin de-a face cu experiențele sufletului. Spiritul nutrit este cel care dă culoare tuturor acțiunilor noastre. Un om care este în pace cu Dumnezeu și cu semenii lui nu poate ajunge nenorocit. În inima sa nu se va găsi invidie; bănuiala rea nu-și va găsi locul acolo; ura nu poate exista. Inima care este în armonie cu Dumnezeu se va înălța mai presus de necazurile și încercările acestei vieți.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 488 (Apărând interesele fraților). 

„Prin suferință a căpătat Isus lucrarea de mângâiere. În toate durerile omenirii, El era Cel care suferea. Și „prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” (Isaia 63:9; Evrei 2:18). Fiecare suflet care a intrat în această lucrare are privilegiul de a se împărtăși de suferințele Sale.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 13 („Ferice de cei ce plâng…”)

b. Descrieți unica speranță și privilegiul pe care le avem de a merge pe urmele lui Hristos. 2 Corinteni 1:6, 7 

2 Corinteni 1:6, 7: „ Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.” 

„Dacă nu simțiți că e o onoare de a fi părtaș la suferințele lui Hristos; dacă nu simțiți o povară pe suflet pentru cei care sunt gata să piară; dacă nu sunteți dispuși să jertfiți pentru a economisi mijloace pentru lucrarea care trebuie să fie făcută, nu va fi loc pentru voi în Împărăția lui Dumnezeu. Avem nevoie să fim părtași cu Hristos la suferințele Sale și la lepădarea Sa de Sine la fiecare pas.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 103 (Un motiv pentru serviciu). 

c. Descrieți calitatea cea mai necesară credincioșilor din timpul întreitei solii îngerești. 1 Corinteni 13:13, 4-8. 

1 Corinteni 13:13, 4-8: „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea… 4-8Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.” 

„Caracteristicile cele mai necesare, pentru a fi cultivate de poporul care ține poruncile lui Dumnezeu, sunt: răbdarea și îndelunga îndurare, pacea și iubirea. Când lipsește iubirea, are loc o pierdere de neînlocuit...” – Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 398 (Iubire între frați). 

JOI, 1 MAI

5. RESTAURARE BLÂNDĂ

a. Cum vor acționa adevărații credincioși dacă un creștin cade în păcat – spre deosebire de ceea ce fac adesea credincioșii cu o inimă prefăcută? Galateni 6:1-3; Romani 15:1-3. 

Galateni 6:1-3: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.”

Romani 15:1-3: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.” 

„Să nu uităm că lucrarea de restaurare trebuie să fie sarcina noastră. Lucrarea aceasta nu trebuie să fie făcută cu îngâmfare, în mod oficial, stăpânitor. Nu spuneți prin felul vostru de purtare: „Am puterea și o voi folosi” și nu aruncați acuzații asupra celui greșit. Lucrarea de îndreptare faceți-o „în spiritul blândeții; luând seama la tine însuți, ca nu cumva și tu să fii ispitit”. Lucrarea pusă înaintea noastră, ca să o facem pentru frații noștri, nu este aceea de a-i da la o parte, de a-i împinge la descurajare sau disperare, spunându-le: „M-ați dezamăgit, și nu am să mai încerc să vă ajut”. Acela care-și dă aere de om plin de înțelepciune și putere, și calcă în picioare pe cel apăsat și tulburat, și care tânjește după ajutor, manifestă spiritul fariseului și se înfășoară în mantia propriei sale demnități, fabricate de el însuși. În spiritul său el Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că nu este ca alți oameni, presupunând că purtarea sa este vrednică de cinste și că el este prea tare pentru a fi ispitit. Dar, „dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur”.” – Mărturii pentru comunitate, p. 398 (Iubire de frați). 

„Nu este un adevărat urmaș al lui Hristos acela care, întorcând privirea, se îndepărtează de cel care a greșit, lăsându-l să-și urmeze neîmpiedicat calea spre ruină. Cei care se grăbesc să-i acuze pe alții și, plini de râvnă, îi aduc în fața justiției sunt adesea mai vinovați în propria viață decât cei pe care îi acuză. Oamenii îl urăsc pe păcătos, în timp ce iubesc păcatul. Hristos urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos. Acesta va fi spiritul celor care Îl urmează. Iubirea creștină e înceată la mustrare, grăbită să observe pocăința, gata să ierte, să încurajeze, să-l așeze pe cel greșit pe calea sfințeniei și să-i întărească pașii pe acest drum.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 462 (cap. 50: Printre curse). 

VINERI, 2 MAI 

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ 

1. Explicați capcana pe care cărturarii și fariseii au pregătit-o lui Isus. 

2. Cum au manifestat evreii ipocriți un aparent respect față de lege? 

3. Ce au fost forțați evreii acuzatori să recunoască despre ei înșiși? 

4. Descrieți speranța acordată femeii păcătoase care a fost nedreptățită. 

5. Cum pot fi mai asemănător cu Isus când am de-a face cu suflete greșite?