Lecția 7. Lumina respinsă — sau reflectată?

Verset de memorat: „Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem?” (Psalmii 27:1 p.p.) 

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 7, pp. 18-28 (Lucrarea pentru membrii bisericii). 

„Hristos este ‘Lumina care luminează pe orice om venind în lume.’ (Ioan 1:9). Așa cum prin Hristos fiecare ființă umană are viață, tot astfel prin El fiecare suflet primește o rază de lumină divină.” — Educație, p. 29 (Legătura educației cu răscumpărarea).

DUMINICĂ, 11 MAI 

1. LUMINA PROFETIZATĂ 

a. Cum S-a referit Duhul Sfânt la Isus prin intermediul lui Isaia? Isaia 49:6 

Isaia 49:6: „El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” 

b. Cum L-a identificat Simeon pe Isus când a fost adus la templu pentru dedicare — și la ce ar trebui să ne determine acest lucru să reflectăm? Luca 2:32. 

Luca 2:32: „Lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” 

„Bătrânul Simeon, în templul în care Hristos învăța acum, vorbise despre El ca fiind ‘o lumină spre luminarea Neamurilor și spre slava poporului Tău Israel.’ (Luca 2:32). Prin aceste cuvinte, el aplica o profeție bine cunoscută întregului Israel. Prin profetul Isaia, Duhul Sfânt declarase: ‘Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel; de aceea Te pun să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului.’ (Isaia 49:6, NTR). Această profeție era în general înțeleasă ca fiind vorba despre Mesia, iar când Isus a spus: ‘Eu sunt Lumina lumii,’ oamenii nu puteau să nu recunoască revendicarea Lui de a fi Cel Făgăduit.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 465 (cap. 51: Lumina lumii).

„O, ce lecție este această minunată poveste din Betleem! Cum mustră necredința noastră, mândria și autosuficiența noastră! Cum ne avertizează să fim atenți, ca nu cumva, prin indiferența noastră vinovată, să nu discernem semnele timpului și astfel să nu cunoaștem ziua cercetării noastre!” — Tragedia Veacurilor, p. 315 (cap. 17: Vestitorii dimineții). 

LUNI, 12 MAI

2. LUMINA RESPINSĂ  

a. Cum au reacționat conducătorii evrei la misiunea lui Hristos? Ioan 1:11; 8:13 

Ioan 1:11: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” 

Ioan 8:13: „La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.” 

„Întreaga viață și învățăturile lui Hristos au fost lecții continue de umilință, bunăvoință, virtute și lepădare de sine. Aceasta a fost o mustrare constantă pentru spiritul de neprihănire de sine și de exigență manifestat de evrei. Satan i-a condus până acolo încât păreau să aibă o furie la simpla menționare a lucrărilor minunate ale lui Hristos, care atrăgeau atenția oamenilor de la ei. În cele din urmă, au început să creadă că El era un impostor, iar orice mijloc pe care îl puteau născoci pentru a scăpa de El ar fi fost o virtute pentru ei.” — Spiritual Gifts, vol. 4a, p. 117. 

b. Ce explicații clare le-a oferit Isus fariseilor necredincioși — și cum au răspuns aceștia? Ioan 8:14–18 

Ioan 8:14-18: „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: deci despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” 

„[Fariseii] erau ignoranți cu privire la caracterul divin și misiunea lui [Hristos] deoarece nu cercetaseră profețiile despre Mesia, așa cum era privilegiul și datoria lor să facă. Nu aveau nicio legătură cu Dumnezeu și cu Cerul și, prin urmare, nu au înțeles lucrarea Mântuitorului lumii. Deși primiseră cele mai convingătoare dovezi că Isus era acel Mântuitor, au refuzat să-și deschidă mințile pentru a înțelege. La început, își puseseră inimile împotriva Lui și refuzaseră să creadă cele mai puternice dovezi ale divinității Sale, iar, ca urmare, inimile lor au devenit mai împietrite până când au fost hotărâți să nu creadă și să nu-L accepte.” — The Spirit of Prophecy, vol. 2, pp. 354, 355.

c. Ce contrast evident a spus Isus că există între El și fariseii necredincioși? Ioan 8:19–23 

Ioan 8:19-23: „Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” Isus a spus aceste cuvinte pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul. Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!” „Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.” 

d. Care urma să fie consecința fatală a respingerii lui Hristos de către conducătorii evrei? Ioan 8:24; Matei 23:38 

Ioan 8:24: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” 

Matei 23:38: „Iată că vi se lasă casa pustie.” 

MARȚI, 13 MAI 

3. DOUĂ CATEGORII DE ASCULTĂTORI 

a. După ce au fost avertizați că ar putea muri în păcatele lor, ce au cerut fariseii lui Isus — și de ce? Ioan 8:25 (prima parte) 

Ioan 8:25 p.p.: „Cine eşti Tu?”, I-au zis ei.” 

„Părând să ignore cuvintele Lui, L-au întrebat: „Cine ești Tu?” Ei erau hotărâți să-L forțeze să Se declare Hristosul. Apariția și lucrarea Sa erau atât de diferite de așteptările poporului, încât, după cum credeau dușmanii Săi vicleni, o declarație directă despre Sine ca Mesia ar fi dus la respingerea Lui ca impostor.” — Hristos, Lumina Lumii, p. 465 (cap. 51: Lumina lumii). 

b. Cum le-a răspuns Mântuitorul — dezvăluindu-Și legătura extraordinară cu Tatăl? Ioan 8:25 (ultima parte), 26–29 

Ioan 8:25 u.p., 26-29: „..Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt... 26-29Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”

„Hristos nu a deviat niciodată de la loialitatea față de principiile legii lui Dumnezeu. Nu a făcut niciodată ceva contrar voinței Tatălui Său. În fața îngerilor, a oamenilor și a demonilor, El putea rosti cuvinte care, de pe orice alte buze, ar fi fost blasfemie: „Fac întotdeauna ceea ce-I este plăcut.” (Ioan 8:29). Zi de zi, timp de trei ani, dușmanii Lui L-au urmărit, încercând să găsească vreo pată în caracterul Său. Satan, împreună cu toată confederația lui de îngeri răi, a căutat să-L învingă; dar nu au găsit nimic în El prin care să câștige avantaj. Chiar și demonii au fost forțați să mărturisească: „Tu ești Sfântul lui Dumnezeu.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 8, p. 208 (Domnul Hristos, exemplul nostru). 

c. Descrieți umblarea zilnică a lui Hristos cu Tatăl Său — și cum trebuie să reflectăm această experiență. Ioan 15:10; Efeseni 2:4–6 

Ioan 15:10: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.” 

Efeseni 2:4–6: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” 

„Așa cum Isus a fost în natura umană, tot astfel intenționează Dumnezeu ca urmașii Săi să fie. În puterea Lui, trebuie să trăim viața de puritate și noblețe pe care Mântuitorul a trăit-o.” — Ibid., p. 289 (Cunoașterea care lucrează transformarea). 

„Viața Mântuitorului pe pământ, deși trăită în mijlocul conflictului, a fost o viață de pace. În timp ce dușmani furioși Îl urmăreau neîncetat, El a spus: „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, căci fac întotdeauna ceea ce-I este plăcut.” (Ioan 8:29). Nicio furtună de mânie omenească sau satanică nu putea tulbura calmul acelei comuniuni perfecte cu Dumnezeu.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 15, 16 („Ferice de cei blânzi...”). 

MIERCURI, 14 MAI 

4. LUMINA REFLECTATĂ 

a. În timp ce Hristos a rostit adevăruri tăioase fariseilor, cum au influențat cuvintele Sale pe ascultătorii sinceri — și de ce ne poate încuraja acest lucru astăzi? Ioan 8:30 

Ioan 8:30: „Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.” 

„Hristos știa cum să acționeze într-un mod calm, inteligent, și să zădărnicească planurile lor de a-L condamna. Cuvintele Domnului erau ca săgeți ascuțite care mergeau direct la țintă și răneau inimile acuzatorilor Săi. De fiecare dată când Hristos se adresa oamenilor, fie că publicul era mare sau mic, cuvintele Lui aveau un efect salvator asupra sufletelor unora dintre ascultătorii Săi. Niciun mesaj care a ieșit vreodată de pe buzele lui Hristos nu era destinat să fie pierdut. Fiecare cuvânt pe care l-a rostit punea o nouă responsabilitate asupra celor care îl auzeau.

Lucrătorii care dau lumii ultimul mesaj de îndurare, care prezintă adevărul cu sinceritate și se bazează pe Dumnezeu pentru putere, nu trebuie să se teamă niciodată că eforturile lor sunt zadarnice. Nimeni nu poate spune că săgeata adevărului nu a mers la țintă și nu a pătruns în sufletul celor care ascultă. Deși niciun ochi omenesc nu poate vedea zborul săgeții adevărului, și nicio ureche omenească nu poate auzi strigătul sufletului rănit, totuși adevărul a tăiat tăcut calea spre inimă. Dumnezeu a vorbit sufletului, iar în ziua judecății finale, lucrătorul lui Dumnezeu va sta cu trofeele harului răscumpărător pentru a da onoare lui Hristos, căruia I se cuvine onoarea. Dumnezeu, care vede în ascuns, va răsplăti pe față pe cei care au proclamat adevărul în numele Său.” — The Signs of the Times, 6 februarie1896. 

b. Pe lângă lucrători, cine mai este binecuvântat prin reflectarea luminii din cer? Psalmii 27:1; 147:15; Isaia 55:10, 11 

Psalmii 27:1: „Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” 

Psalmii 147:15: „El Îşi trimite poruncile pe pământ, cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare.” 

Isaia 55:10, 11: „Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” 

„Bărbații care nu sunt chemați la lucrarea pastorală trebuie să fie încurajați să lucreze pentru Stăpân, conform abilităților lor. Sute de bărbați și femei care acum sunt inactivi ar putea face o lucrare acceptabilă. Ducând adevărul în casele prietenilor și vecinilor lor, ei ar putea face o lucrare mare pentru Stăpânul. Dumnezeu nu face diferență între persoane. El va folosi creștini umili și devotați, chiar dacă nu au primit o educație atât de temeinică ca alții. Aceștia să se angajeze în slujire pentru El prin lucrare din casă în casă. Stând lângă vatră, ei pot — dacă sunt umili, discreți și evlavioși — să facă mai mult pentru a satisface nevoile reale ale familiilor decât ar putea face un pastor hirotonit.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 7, p. 21 (Lucrarea pentru membrii bisericii). 

JOI, 15 MAI 

a. Ce le-a spus Isus iudeilor care L-au acceptat? Ioan 8:31, 32. În contrast, cum nu au putut necredincioșii să vadă singura condiție care ne eliberează de păcat? Ioan 8:33–36 

Ioan 8:31, 32: „Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

Ioan 8:33–36: „Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” 

„[Fariseii] erau în cel mai rău fel de robie—stăpâniți de spiritul răului. 

Fiecare suflet care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. Nu-i aparține lui însuși. Poate vorbi despre libertate, dar se află în cea mai deplorabilă sclavie. Nu i se permite să vadă frumusețea adevărului, pentru că mintea lui este sub controlul lui Satan. În timp ce se amăgește că urmează propriile judecăți, de fapt ascultă de voința prințului întunericului. Hristos a venit să spargă lanțurile sclaviei păcatului de pe suflet. 

În lucrarea de răscumpărare nu există constrângere. Nicio forță externă nu este folosită. Sub influența Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui vrea să-i slujească. În schimbarea care are loc atunci când sufletul se predă lui Hristos, se găsește cel mai înalt sentiment de libertate. Expulzarea păcatului este un act al sufletului însuși. Este adevărat că nu avem puterea de a ne elibera de sub controlul lui Satan; dar, atunci când dorim să fim eliberați de păcat și, în marea noastră nevoie, strigăm după o putere din afara și mai presus de noi, puterile sufletului sunt umplute cu energia divină a Duhului Sfânt și ascultă de poruncile voinței în împlinirea voii lui Dumnezeu. 

Singura condiție prin care libertatea omului este posibilă este aceea de a deveni una cu Hristos. ‘Adevărul vă va face slobozi’; iar Hristos este adevărul. Păcatul poate triumfa doar slăbind mintea și distrugând libertatea sufletului. Supunerea față de Dumnezeu înseamnă restaurare la adevăratul sine—la gloria și demnitatea autentică a omului. Legea divină, la care suntem aduși în supunere, este ‘legea libertății.’ (Iacov 2:12).”— Hristos, Lumina Lumii, p. 465 (cap. 51: Lumina lumii). 

VINERI, 16 MAI 

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ 

1. Explicați semnificația cuvintelor lui Simeon despre Isus. 

2. Descrieți modul în care cărturarii și fariseii L-au tratat pe Hristos. 

3. Ce avea să se întâmple cu națiunea lor din cauza respingerii lui Isus? 

4. Cum răspund sufletele sincere chemării lui Hristos—atât atunci, cât și acum? 

5. Explicați conceptul de „libertate” în lumina adevărului Evangheliei.