Lecția 1. Mesajul lui Dumnezeu prin Iacov

Textul de memorat: „Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: Sănătate!” (Iacov 1:1).

„Nu există nicio persoană, nicio națiune, care să fie perfectă în orice obicei și gând. Unii trebuie să învețe de la ceilalți. De aceea, Dumnezeu vrea ca diferitele naționalități să interacționeze, să fie una în judecată, una în scop. Atunci, unitatea care există în Hristos va fi exemplificată.” —Mărturii pentru comunitate, vol. 9, pag. 180, 181 (secțiunea 5, cap. Spiritul de Unitate, subcap. Unitatea între diferite naționalități).

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 190-203 (secțiunea 5, cap. Spiritul de Unitate, subcap. Relația lui Hristos cu ‚Naționalitatea’ - secțiunea 5, cap. Între oamenii de culoare, subcap. „Lucrători împreună cu Dumnezeu”).

Duminică 29 septembrie

1. UCENICI AI LUI HRISTOS

a. Cine au fost cei trei bărbați numiți „Iacov”, care erau în anturajul lui Hristos - și pe care îl observăm de obicei? Matei 10:2, 3; 13:55.

Matei 10:2, 3: „Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Levi, zis și Tadeu..”

Matei 13:55: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov, Iosif, Simon și Iuda, nu sunt ei frații Lui?”

b. Numiți câteva momente speciale pe care le-a experimentat Isus cu Iacov, fratele lui Ioan. Luca 8:51-55; Matei 17:1, 2; Marcu 14:32-34.

Luca 8:51-55: „Când a ajuns la casa fruntașului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și mama fetei. Toți plângeau și o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeți; fetița n-a murit, ci doarme.” Ei își băteau joc de El, căci știau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toți afară, a apucat-o de mână și a strigat cu glas tare: „Fetițo, scoală-te!” Și duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.”

Matei 17:1, 2: „După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s-au făcut albe ca lumina.”

Marcu 14:32-34: „S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Și Isus a zis ucenicilor Săi: „Ședeți aici până Mă voi ruga.” A luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înspăimânte și să Se mâhnească foarte tare. El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați!”

„Ioan, fiul lui Zebedei, fusese unul dintre cei doi ucenici care Îl urmaseră pe Isus. El și fratele său, Iacov, fuseseră din primul grup care părăsiseră totul pentru serviciul Său. Cu bucurie, ei părăsiseră cămin și prieteni, ca să poată fi cu El; ei umblaseră și vorbiseră cu El; ei fuseseră cu El în intimitatea căminului, și în adunările publice. El le liniștise temerile, îi scăpase de pericol, le alinase suferințele, îi mângâiase în mâhnirea lor, și cu răbdare și gingășie îi învățase, până când inimile lor păreau legate de a Sa, și în ardoarea dragostei lor ei tânjeau să fie cel mai aproape de El în împărăția Sa.” —Hristos, Lumina lumii, p. 548 engl. (cap. 60, Legea noii împărății).

„Aproape de intrarea în grădină, Isus i-a lăsat pe toți, mai puțin pe cei trei ucenici, rugându-i să se roage pentru ei înșiși și pentru El. Cu Petru, Iacov și Ioan, El a intrat în desișurile retrase. Acești trei ucenici erau cei mai apropiați tovarăși ai lui Hristos... Acum, în această mare luptă, Hristos Își dorea aproape de El prezența lor... Adesea ei petrecuseră noaptea cu El în acest loc retras.”— Ibid., p. 686 (cap. 74, Ghetsimani)

Luni 30 septembrie

2. BÂND PAHARUL

a. Descrieți scopul inițial al lui Iacov, fiul lui Zebedei, și al fratelui său, Ioan. Marcu 10:35-38.

Marcu 10:35-38: „Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la Isus și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.” El le-a zis: „Ce voiți să vă fac?” „Dă-ne”, I-au zis ei, „să ședem unul la dreapta Ta, și altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta.” Isus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”

„La fiecare ocazie posibilă, Ioan lua loc lângă Mântuitorul, și Iacov tânjea să fie onorat cu o legătură la fel de strânsă cu El.

Mama lor era o urmașă a lui Hristos și Îi slujise cu generozitate prin bunurile ei. Cu dragostea unei mame și ambiție pentru fiii ei, ea râvnea la locul cel mai onorat pentru ei în noua împărăție. Pentru aceasta, ea i-a încurajat să îl ceară.

Împreună, mama și fiii ei au venit la Isus, cerându-I ca El să le împlinească o cerere care era fermă în inimile lor. ‚Ce vreți să vă fac?’a întrebat El.

Mama a răspuns: ‚Fă ca acești doi fii ai mei să stea, unul la dreapta și celălalt la stânga în împărăția ta.’

Isus are răbdare în mod gingaș cu ei, fără să mustre egoismul lor în căutarea locului de frunte deasupra fraților lor. El le citește inimile, le cunoaște profunzimea atașamentului lor față de El. Dragostea lor nu este o simplă afecțiune umană; deși e mânjită de caracterul pământesc al canalului ei uman, ea este o revărsare din fântâna propriei Sale iubiri răscumpărătoare. El nu va mustra, ci va aprofunda și purifica. El a spus: ‚Puteți voi să beți cupa pe care o voi bea eu, și să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu?’ Ei își amintesc cuvintele Lui tainice, care indicau spre judecarea și suferința Lui, totuși răspund cu încredere: „Putem.” Ei ar fi considerat drept cea mai mare onoare să își dovedească loialitatea împărtășindu-se din tot ceea ce avea să I se întâmple Domnului lor.

‚Este adevărat că paharul pe care îl voi bea Eu, îl veți bea, și cu botezul cu care voi fi botezat, veți fi botezați,’ a spus El; înaintea Lui stătea o cruce în loc de un tron, doi rău-făcători ca tovarăși ai Săi, la stânga și la dreapta.” – Hristos, Lumina lumii, p. 548, 549 (cap. 60, Legea împărăției celei noi).

b. Exact așa cum prezisese Hristos, ce s-a întâmplat cu Iacov și fratele său, Ioan, după înălțarea Domnului? Fapte 12:1, 2; Apocalipsa 1:9.

Fapte 12:1, 2: „Cam în aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască; și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.”

„Ioan și Iacov urma să aibă parte de suferință împreună cu Maestrul lor; unul, primul dintre frați murind de sabie; celălalt, îndurând cel mai mult timp dintre toți suferință, și reproș și persecuție.”—Ibid., p. 549.

Marți 1 octombrie

3. CINE A SCRIS EPISTOLA?

a. Cum îl descrie inspirația pe Iacov, fiul lui Alfeu — unul dintre cei doisprezece (totuși nu Iacov, fratele lui Ioan, unul din frații Zebedei)? Marcu 15:40.

Marcu 15:40: „Acolo erau și niște femei care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic și a lui Iose, și Salome.”

„Se aflau acolo Levi-Matei, vameșul, chemat de la o viață de activități de afaceri, și pusă în slujba Romei; zelotul Simon, inamicul necompromis al autorității imperiale; Petru cel impulsiv, auto-suficient, cu inima caldă, și Andrei, fratele său; Iuda, iudeul, rafinat, capabil și cu un spirit rău; Filip și Toma, credincioși și serioși, totuși înceți de inimă când e vorba de a crede; Iacov cel mic și Iuda, mai puțin proeminenți între frați, însă bărbați puternici, remarcabili atât în defectele cât și în virtuțile lor; Natanael, un copil în sinceritate și încredere; și fiii lui Zebedei, ambițioși, cu inimile iubitoare.” —Educația, p. 85, 86 (cap. 9, O ilustrare a metodelor Sale).

b. De ce este probabil ca autorul epistolei lui Iacov (la care se face referire ca ‚apostol’, întrucât l-a cunoscut în persoană pe Domnul), să fie fratele vitreg al lui Hristos — și cum arată această descriere despre sine însuși faptul că prin influența Domnului, caracterul său fusese transformat?

Iacov 1:1 p.p.: „Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos…” 

„Hristos a fost înțeles greșit de frații Săi; pentru că El nu era ca ei. El lucra pentru a alina fiecare caz de suferință pe care Îl vedea; și avea întotdeauna succes. El avea doar puțini bani de oferit, însă adesea dădea din hrana Sa simplă celor despre care credea că erau mai nevoiași decât El. Frații Săi simțeau că influența Sa ajungea departe în a o contracara pe cea a lor; pentru că atunci când ei vorbeau cu asprime sufletelor sărmane, degradate, cu care ei veneau în contact, Hristos îi căutau tocmai pe aceștia, și le rostea cuvinte de încurajare. Dacă atunci când era în cercul familiei, El nu putea să facă mai mult, în modul cel mai tăcut și tainic posibil le dădea ființelor nenorocite pe care încerca să le ajute, cupa de apă rece, și apoi le punea în mâini propria Sa hrană.”— Astăzi cu Dumnezeu, p. 59 (cap. 51, Chiar din copilărie se cunoaște).

c. Cum a arătat Pavel respectul său față de Iacov, fratele lui Isus? Galateni 1:17-19; Fapte 21:18.

Galateni 1:17-19: „Nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.”

Fapte 21:18: „A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți prezbiterii s-au adunat acolo.”

Miercuri 2 octombrie

4. CLARIFICÂND UNELE PROBLEME

a. Ce dovadă avem că Iacov, fratele lui Hristos, era un om cu influență la un consiliu important din biserica timpurie? Fapte 15:5, 6, 13, 19, 20.

Fapte 15:5, 6, 13, 19, 20: „Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise. Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut... 13Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul și a zis: „Fraților, ascultați-mă!... 19, 20De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăți acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu; ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge.”

„În această instanță, Iacov pare să fi fost ales ca cel care să anunțe decizia la care a ajuns consiliul. Hotărârea sa a fost că legea ceremonială, și în special rânduiala circumciziei, nu trebuia să fie impusă neamurilor, sau nici măcar să nu le fie recomandată. Iacov a încercat să impresioneze mințile fraților săi cu faptul că, întorcându-se la Dumnezeu, neamurile făcuseră o mare schimbare în viețile lor și că trebuia exercitată multă precauție pentru a nu-i tulbura cu întrebări de importanță minoră, încurcătoare și pline de îndoială, ca ei să nu fie descurajați de la a-L urma pe Hristos.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 195 (cap. 19, Iudei și neamuri).

b. Ce pretenție susținută în mod obișnuit — dar eronată — este combătută de rolul lui Iacov la acest consiliu important? Matei 16:18.

Matei 16:18: „Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui. ”

„Iacov a prezidat la consiliu, și decizia sa finală a fost: ‚De aceea, sentința mea este să nu le pricinuim greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu. (engl. KJV)’-

Aceasta a pus capăt discuției. În această instanță avem o combatere a doctrinei susținute de Biserica Romano-Catolică, prin care se susține că Petru a fost capul bisericii. Cei care, în calitate de papi, au pretins că sunt succesorii săi, nu au niciun fundament biblic pentru pretențiile lor. Nimic din viața lui Petru nu susține pretenția că el a fost înălțat deasupra fraților săi ca viceregent al Celui Preaînalt. Dacă cei care sunt declarați succesori ai lui Petru ar fi urmat exemplul său, ei ar fi fost întotdeauna mulțumiți să rămână la egalitate cu frații lor.” — Ibid., p. 194, 195 (cap. 19, Iudei și neamuri).

„Salvatorul nu a încredințat lui Petru în mod individual lucrarea evangheliei. Ulterior, repetând cuvintele care au fost adresate lui Petru, El le-a aplicat direct bisericii. Și același lucru a fost rostit celor doisprezece ca reprezentanți ai corpului credincioșilor. Dacă Isus ar fi delegat vreo autoritate specială unuia dintre ucenici deasupra celorlalți, nu i-am fi găsit atât de des certându-se cu privire la cine să fie cel mai mare. Ei s-ar fi supus dorinței Stăpânului lor, și l-ar fi onorat pe cel pe care îl alesese El.” — Hristos, Lumina lumii, p. 414 (cap. 45, Umbrele crucii).

Joi 3 octombrie

5. ISRAELUL LUI DUMNEZEU

a. Către cine este scrisă această epistolă — și cum îi include aceasta pe toți cei care Îl acceptă pe Isus ca Domn? Iacov 1:1 u.p.; Galateni 3:27-29.

Iacov 1:1 u.p.: „...către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate: Sănătate!”

Galateni 3:27-29: „Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și, dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.”

„Între cei din Israelul lui Dumnezeu aveau să fie numărați mulți care nu erau descendenți ai lui Avraam, după trup.” — Profeți și regi, p. 367 (cap. 31, Speranță pentru păgâni).

„Viața lui Hristos a pus temelia unei religii în care nu există castă, o religie prin care iudei și neamuri, slobozi și robi, sunt uniți într-o frățietate comună, egali înaintea lui Dumnezeu.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 191 (secțiunea 5, cap. Spiritul de Unitate, subcap. Relația lui Hristos cu conceptul de ‚naționalitate’).

„Creștinismul face o legătură puternică între stăpân și sclav, între împărat și supus, între slujitorul evangheliei și păcătosul degradat care a găsit în Hristos curățire de păcat.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 460 (cap. 43, În Roma).

b. În profeție, ce nume este dat Israelului spiritual final — și cum este descrisă experiența lor chiar înainte de revenirea lui Hristos? Apocalipsa 7:4.

Apocalipsa 7:4: „Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, din toate semințiile fiilor lui Israel.”

„În curând am auzit vocea lui Dumnezeu ca multe ape, care ne-a spus ziua și ora venirii lui Isus. Sfinții cei vii, 144.000 la număr, au înțeles și au auzit vocea, în timp ce cei răi credeau că era un tunet și cutremur...

Cei 144.000 erau toți sigilați și în perfectă unitate. Pe frunțile lor erau cuvintele ‚Dumnezeu’, ‚Noul Ierusalim’ și o stea glorioasă ce conținea numele cel nou al lui Isus. Văzând starea noastră sfântă, fericită, cei răi au fost cuprinși de furie, și își ridicau cu grabă, în mod violent, mâinile pentru a ne captura pentru a ne arunca în închisoare, în timp ce noi ne întindeam mâna în numele Domnului, și ei cădeau neajutorați la pământ. Atunci sinagoga lui Satan a știut că Dumnezeu ne iubise, [pe noi, cei] care puteam să spălăm picioarele unii altora, și să îi salutăm pe frați cu o sărutare sfântă. Și ei s-au închinat la picioarele noastre” — Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 59 (cap. 7, Prima mea viziune).

Vineri 4 octombrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum a crescut Iacov, fiul lui Zebedei, devenind mai asemănător lui Hristos?

2. Cum a crescut Iacov, fratele vitreg al lui Hristos, devenind mai ase- mănător lui Hristos?

3. Ce dovezi avem în Scriptură că Petru nu a fost apostolul-șef?

4. Cum explică Pavel unitatea și valoarea egală a tuturor creștinilor?

5. Ce ilustrează victoria finală a Israelului spiritual al lui Dumnezeu?