Lecția 2. Jertfele și sărbătorile solemne

„Iată Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii.” (Ioan 1:29, trad. engl. KJV).

„Dumnezeu l-a ales pe Israel. El i-a chemat să păstreze în mijlocul oamenilor cunoștința despre Legea Lui și despre simbolurile și profețiile care indicau spre Mântuitorul. El dorea ca aceștia să fie ca niște izvoare de mântuire pentru lume.” – Hristos lumina lumii, p. 27, cap. 2: Poporul ales.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 537-542, cap. 52: Sărbătorile anuale.


Duminică 6 octombrie

1. MIELUL LUI DUMNEZEU SIMBOLIZAT

a. În planul pe care Dumnezeu l-a încredințat evreilor, ce trebuia să se facă în fiecare zi în scopul de a face ispășire pentru păcat? Exodul 29:38-41.

Exodul 29:38-41: „Iată ce să jertfești pe altar: doi miei de un an în fiecare zi, necurmat. Un miel să-l jertfești dimineața, iar celălalt miel, seara. Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină, frământată întrun sfert de hin de untdelemn de măsline, fără drojdii, și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Pe al doilea miel să-l jertfești seara și să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare și o jertfă de băutură ca cele de dimineață; aceasta este o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului.”

„Slujirea de zi cu zi consta în arderea de tot, jertfa de tămâie de pe altarul de aur și jertfele speciale pentru păcate individuale... În fiecare dimineață și seară un miel de un an era ars pe altar cu darul de mâncare corespunzător, simbolizând astfel consacrarea zilnică a națiunii față de Iehova și dependența lor constantă de sângele ispășitor al lui Hristos. Dumnezeu a poruncit expres ca fiecare jertfă adusă pentru serviciul din sanctuar să fie `fără cusur.` (Exodul 12:5). Preoții trebuia să examineze toate animalele aduse ca jertfă și să le respingă pe toate cele la care se descoperea vreun defect. Doar o jertfă `fără cusur` putea fi un simbol al purității Lui, care era gata să se dea pe Sine ca `Mielul fără cusur și fără prihană` (1 Petru 1:19).” – Patriarhi și profeți, pp. 352, 353, cap. 30: Cortul și serviciile lui.

„Marea lecție cuprinsă în jertfa fiecărei victime sângerânde, întipărită cu ocazia fiecărei ceremonii ... era că doar prin sângele lui Hristos există iertare pentru păcate.” – Comentarii biblice ale AZȘ [Comentarii E. G. White], vol. 7, p. 913, Comentarii la 1 Timotei cap. 2.


Luni 7 octombrie

2. SFÂNT PENTRU DOMNUL

a. Cum este Sabatul zilei a șaptea al lui Dumnezeu distinct de adunările anuale care aveau să simbolizeze planul Lui pentru eliberare din păcat? Leviticul 23:1-3, 37, 38; Coloseni 2:16, 17; Exodul 20:8-11.

Leviticul 23:1-3, 37, 38: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuințele voastre.” (37-38) Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veți vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de vite și jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă. Afară de aceasta, să păziți Sabatele Domnului și să vă aduceți darurile voastre Domnului, să aduceți toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruințe și toate darurile voastre făcute de bunăvoie.”

Coloseni 2:16, 17: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”

Exodul 20:8-10: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.”

b. Ce experiență miraculoasă i-a distins pe Evrei de Egiptul antic, o națiune rebelă, care îl respinsese în mod sfidător pe Dumnezeu? Exodul 12:3-13.

Exodul 12:3-13: „Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puțini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceți socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veți putea să luați un miel sau un ied. Să-l păstrați până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, și toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara. Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, și anume s-o mănânce cu azimi și cu verdețuri amare. Să nu-l mâncați crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc: atât capul, cât și picioarele și măruntaiele. Să nu lăsați nimic din el până a doua zi dimineața; și dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineața, să-l ardeți în foc. Când îl veți mânca, să aveți mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână și să-l mâncați în grabă, căci sunt Paștele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi țara Egiptului.”

„Aici se cerea o lucrare din partea copiilor lui Israel pe care ei trebuiau să o realizeze în dreptul lor pentru a demonstra și a manifesta credința prin faptele lor cu privire la marea eliberare pe care Dumnezeu o adusese pentru ei. Ca să scape de marea judecată a lui Dumnezeu care era aproape să vină asupra egiptenilor, semnul cu sânge trebuia să fie văzut pe casele lor. Și li s-a cerut ca ei și copiii lor să se separe de egipteni și să se adune în casele proprii; pentru că dacă vreunii din israeliți erau găsiți în casele egiptenilor, ei aveau să fie doborâți de mâna îngerului distrugător... Când îngerul distrugător a mers noaptea să-i ucidă pe întâii născuți din rândul oamenilor și pe întâii născuți din rândul animalelor, el a trecut de casele lor și nici măcar un evreu, care și-a uns ușiorii ușii cu sânge, nu a fost ucis.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, p. 200.

c. Cum trebuia să fie comemorat acest eveniment? Exodul 12:14; Leviticul 23:5.

Exodul 12:14: Și pomenirea acestei zile s-o păstrați și s-o prăznuiți printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiți ca o lege veșnică pentru urmașii voștri.”

Leviticul 23:5: „În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paștele Domnului.”

„În ziua a paisprezecea a lunii, seara, se sărbătorea Paștele, ceremoniile lui solemne, impresionante, comemorând eliberarea din sclavia Egiptului și indicând în viitor spre jertfa care avea să elibereze din robia păcatului.” – Patriarhi și profeți, 539, cap. 52: Sărbătorile anuale.

d. Ce a urmat după Paște? Exodul 12:15-20; Leviticul 23:6-8.

Exodul 12:15-20: „Timp de șapte zile, veți mânca azimi. Din cea dintâi zi, veți scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a șaptea, va fi nimicit din Israel. În ziua dintâi, veți avea o adunare de sărbătoare sfântă; și în ziua a șaptea, veți avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceți nicio muncă în zilele acelea; veți putea numai să pregătiți mâncarea fiecărui ins. Să țineți Sărbătoarea Azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oștile voastre din țara Egiptului; să țineți ziua aceea ca o lege veșnică pentru urmașii voștri. În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncați azimi, până în seara zilei a douăzeci și una a lunii. Timp de șapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băștinaș. Să nu mâncați pâine dospită, ci, în toate locuințele voastre, să mâncați azimi.’”

Leviticul 23:5-8: Și în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; șapte zile să mâncați azimi. În ziua întâi să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă.’”


Marți 8 octombrie

3. FURNIZORUL RECOLTEI - ŞI AL SPERANŢEI

a. Ce jertfă pentru Domnul demonstra recunoașterea Lui drept Furnizor divin al fiecărei fărâme de hrană? Exodul 23:19 (prima parte); Leviticul 23:9-14.

Exodul 23:19 p.p. „Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului...”

Leviticul 23:9-14: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veți intra în țara pe care v-o dau și când veți secera semănăturile, să aduceți preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru. El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta, a doua zi după Sabat. În ziua când veți legăna snopul, să aduceți, ca ardere-de-tot Domnului, un miel de un an fără cusur; să adăugați la el două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului, și să aduceți o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite sau pisate până în ziua aceasta, când veți aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veți locui.”

„În a doua zi a sărbătorii erau aduse înaintea lui Dumnezeu primele roade ale recoltei din an. Orzul era primul dintre cereale în Palestina și la deschiderea sărbătorii acesta începea să se coacă. Un snop de cereale era legănat de preot înaintea altarului lui Dumnezeu, ca recunoaștere a faptului că totul Îi aparținea. Până când nu se realiza această ceremonie, nu se strângea recolta.” – Patriarhi și profeți, p. 539, cap. 52: Sărbătorile anuale.

b. Ce comemorare avea loc în a cincizecea zi? Leviticul 23:15-22.

Leviticul 23:15-22: „De a doua zi după Sabat, din ziua când veți aduce snopul ca să fie legănat într-o parte și într-alta, să numărați șapte săptămâni întregi. Să numărați cincizeci de zile, până în ziua care vine după al șaptelea Sabat, și atunci să aduceți Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceți din locuințele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte și într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii și coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. Afară de aceste pâini, să aduceți ca ardere-de-tot Domnului șapte miei de un an, fără cusur, un vițel și doi berbeci; să adăugați la ei darul de mâncare și jertfa de băutură obișnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului. Să aduceți și un țap, ca jertfă de ispășire, și doi miei de un an, ca jertfă de mulțumire. Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă și cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului și să fie ale preotului. În aceeași zi, să vestiți sărbătoarea și să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veți locui. Când vei secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”

„După cincizeci zile de la darul din primele roade avea loc Cincizecimea, numită, de asemenea, sărbătoarea secerișului și sărbătoarea săptămânilor. Ca exprimare a recunoștinței pentru cerealele pregătite ca mâncare, erau aduse înaintea lui Dumnezeu două pâini coapte cu aluat. Cincizecimea dura doar o zi, care era devotată serviciului religios.” – Ibid., p. 540.

c. Ce sărbătoare, care era precedată de sărbătoarea solemnă preliminară a trâmbițelor, aducea poporului speranță că păcatele lor nu aveau să mai fie amintite? Leviticul 23:23-32.

Leviticul 23:23-32: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbițe, și o adunare sfântă. Atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc.’” Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „În ziua a zecea a acestei a șaptea luni, va fi Ziua Ispășirii: atunci să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. Să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când trebuie făcută ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru. Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui. Să nu faceți nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile în care veți locui. Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, și să vă smeriți sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiți Sabatul vostru.”

„Doar o dată pe an putea marele preot să intre în locul prea sfânt, după cea mai atentă și solemnă pregătire. Niciun ochi muritor în afară de cel al marelui preot nu putea privi grandoarea sacră a acestei încăperi, pentru că acesta era locul special de sălășluire a slavei vizibile a lui Dumnezeu. Marele preot intra întotdeauna tremurând, în timp ce poporul aștepta întoarcerea lui în liniște solemnă. Cele mai stăruitoare dorințe ale lor erau îndreptate spre Dumnezeu pentru binecuvântare. Dacă el rămânea un timp neobișnuit în locul prea sfânt, poporul era adesea îngrozit, temându-se că din cauza păcatelor lor sau a vreunui păcat al preotului slava Domnului îl ucisese. Dar când se auzea sunetul zăngănitului clopoțeilor de pe veșmintele lui, ei erau mult ușurați. Apoi el venea înaintea lor și binecuvânta poporul.” – Istoria mântuirii, pp. 155, 156, cap. 19: Sanctuarul.


Miercuri 9 octombrie

4. SĂRBĂTOAREA CORTURILOR

a. Ce se întâmpla în timpul sărbătorii finale a anului ebraic și de ce era aceasta o ocazie de bucurie? Leviticul 23:33-36, 39-43.

Leviticul 23:33-36: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘În a cincisprezecea zi a acestei a șaptea luni, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de șapte zile. În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceți nicio lucrare de slugă în timpul ei. Timp de șapte zile, să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveți o adunare sfântă și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceți nicio lucrare de slugă în timpul ei.”

Leviticul 23:39-43: „În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a șaptea, când veți strânge roadele țării, să prăznuiți o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de șapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă și a opta să fie tot o zi de odihnă. În ziua întâi să luați poame din pomii cei frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoși și de sălcii de râu și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile. În fiecare an să prăznuiți sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de șapte zile. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri. În luna a șaptea s-o prăznuiți. Șapte zile să locuiți în corturi; toți băștinașii din Israel să locuiască în corturi, pentru ca urmașii voștri să știe că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”

„Sărbătoarea Corturilor era celebrată pentru a comemora timpul când evreii locuiau în corturi în cursul călătoriei lor prin pustie. Atât timp cât dura această mare sărbătoare, poporului i se cerea să părăsească casele și să locuiască în colibe construite din ramuri verzi de pin sau mirt. Aceste structuri frunzoase erau uneori ridicate pe acoperișurile caselor și pe străzi, dar mai frecvent în afara zidurilor cetății, în văi și de-a lungul coastelor dealurilor. Răspândite în aproape toate direcțiile, aceste tabere verzi alcătuiau o imagine pitorească. Sărbătoarea dura o săptămână și pe parcursul întregii săptămâni templul era o scenă festivă de mare bucurie. Acolo era pompa ceremoniilor jertfelor; și sunetul muzicii, amestecat cu osanale, făcea locul triumfător. În zorile primei zile, preoții anunțau un sunet lung și strident din trâmbițele lor de argint, iar trâmbițele care răspundeau și strigătele de bucurie ale poporului din colibele lor răsuna peste dealuri și văi întâmpinând ziua festivă. Apoi, preotul lua din apele curgătoare ale Chedronului un urcior de apă și, ridicându-l în înalt, în timp ce trâmbițele răsunau, el urca treptele largi ale templului menținând ritmul muzicii cu pași lenți și cumpăniți, cântând între timp: `Picioarele mi se opresc în porțile tale, Ierusalime!` El ducea urciorul la altarul care se afla în poziție centrală în curtea templului. Aici erau două lighene de aur cu câte un preot stând de fiecare parte. Urciorul cu apă era vărsat în unul din lighene și un urcior cu vin în celălalt, iar conținutul celor două curgea într-o țeavă care avea comunicare cu Chedronul și era condus, în felul acesta, în Marea Moartă. Această manifestare a apei sfințite reprezenta fântâna care a curs din stâncă pentru a-i înviora pe evrei în pustie. Apoi cântăreții triumfanți strigau cu putere: `Domnul Iehova este tăria mea și cântarea mea;` `de aceea veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii!` Întreaga adunare se alătura în cor triumfant instrumentelor și trâmbițelor răsunătoare, în timp ce muzicienii competenți dirijau marele concert armonios de laudă. Sărbătorile erau realizate cu o splendoare de neegalat. Noaptea, templul și curtea străluceau atât de mult printr-o lumină artificială încât toată cetatea era luminată. Muzica, ramurile de palmier care se legănau, osanalele fericite, aglomerația mare a norodului peste care lumina strălucea din lămpile care atârnau, cortegiul impunător de preoți și maiestatea ceremoniilor, toate erau combinate pentru a realiza o scenă care-i impresiona profund pe cei care asistau.” – The Spirit of Prophecy, vol. 2, pp. 343-345.


Joi 10 octombrie

5. SIMBOL AL MÂNTUIRII

a. Luând în considerare sărbătorile vechiului Israel, ce trebuie să conștientizăm? Romani 15:4; Ioan 1:29.

Romani 15:4: Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”

Ioan 1:29: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii!” (engl. KJV).

„Este imposibil să enumerăm avantajele pe care le-a pregătit Domnul pentru lume prin faptul că a făcut națiunea iudaică depozitara comorilor bogate ale cunoștinței Lui. Ei erau obiectele favorii Lui speciale. Ca popor care Îl cunoștea pe adevăratul Dumnezeu și I se închina, ei trebuiau să comunice principiile împărăției Sale. Ei erau instruiți de Domnul. El nu a reținut de la ei nimic ce era favorabil pentru formarea caracterelor, care urma să-i facă reprezentanți potriviți ai împărăției Lui. Sărbătorile lor, Paștele, Cincizecimea, Sărbătoarea Corturilor și ceremoniile care însoțeau aceste adunări aveau rolul de a proclama adevărurile pe care Dumnezeu le încredințase poporului Său. La aceste adunări poporul trebuia să manifeste fericire și bucurie, exprimându-și recunoștința pentru privilegiile lor și comportamentul îndurător al Domnului lor. Astfel ei trebuia să arate unei lumi care nu Îl cunoștea pe Dumnezeu, că Domnul nu-i părăsește pe cei care se încred în El. Cu glasuri bucuroase ei trebuia să cânte: `Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda: El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.` (Psalmii 43:5)... Istoria copiilor lui Israel este scrisă pentru avertizarea și instruirea noastră, peste care stă să vină sfârșitul lumii. Cei care vor să rămână statornici în credință în aceste zile din urmă și care vor dobândi, în sfârșit, intrare în Canaanul ceresc, trebuie să asculte cuvintele de avertizare rostite de Isus Hristos israeliților. Aceste lecții au fost date bisericii în pustie pentru a fi studiate și luate în seamă de poporul lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor pentru totdeauna.” – The Upward Look, p. 232.


Vineri 11 octombrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce era nevoie să fie jertfit un miel în fiecare dimineață și în fiecare seară?

2. Ce i-a protejat pe copiii lui Israel în noaptea Paștelui?

3. Care ceremonie a fost stabilită cu scopul de a arăta recunoștință Domnului secerișului?

4. De ce era atât de importantă ziua ispășirii?

5. Care era scopul general al zilelor de sărbătoare?