Lecția 4. De la înălțare la ispășirea finală

„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1).

„Minunile lui Isus sunt o dovadă a divinității Sale; dar cele mai puternice dovezi că El este Răscumpărătorul lumii se găsesc în profețiile Vechiului Testament comparate cu istoria Noului.” – The Spirit of Prophecy, vol. 3, p. 211.

Recomandare pentru studiu: Marea luptă, pp. 323-332, 352, cap. 18: Un reformator american & cap. 19: Lumină prin întuneric.


Duminică 20 octombrie

1. PRIMELE ROADE

a. Ce era simbolizat prin snopul de grâu legănat înaintea Domnului la începutul secerișului (Leviticul 23:9-11)? Matei 27:50-53; 1 Corinteni 15:17-20.

Matei 27:50-53: „Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul. Și îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora.”

1 Corinteni 15:17-20: Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre și, prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți.

„Hristos S-a ridicat din moarte ca prim rod dintre cei care dorm. El era antitipul snopului legănat și învierea Lui s-a realizat exact în ziua în are snopul legănat avea să fie prezentat înaintea Domnului. Această ceremonie fusese îndeplinită pe o perioadă mai lungă de o mie de ani. Din câmpurile cu recoltă, primele spice de cereale coapte erau adunate și când poporul se suia la Ierusalim de Paște, snopul cu primele roade era legănat ca dar de mulțumire înaintea Domnului. Până când acesta nu era prezentat, nu putea fi pusă secera în cereale pentru a le strânge în snopi. Snopul dedicat lui Dumnezeu reprezenta secerișul. La fel, Hristos, primul rod, a reprezentat marele seceriș care trebuie strâns pentru împărăția lui Dumnezeu. Învierea Lui este reprezentarea și garanția învierii tuturor neprihăniților decedați.” – Hristos lumina lumii, pp. 785, 786, cap. 81: „A înviat Domnul!”.

„[Hristos] Îi prezintă lui Dumnezeu snopul legănat, pe cei ridicați cu El ca reprezentanți ai marii mulțimi care vor ieși din morminte la a doua Lui venire.” – Ibid., p. 834, cap. „La Tatăl meu și tatăl nostru”.


Luni 21 octombrie

2. CINCIZECIMEA

a. La fel cum în timpul evreilor exista o celebrare a secerișului la 50 de zile după oferirea snopului legănat, ce seceriș de suflete

s-a strâns la Cincizecime („al/a cincizecilea” - în greacă)? Fapte 2:1, 4, 7, 8, 41.

Fapte 2:1, 4, 7, 8, 41: „În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. (4) Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (7-8) Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? (41) Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

„Conducătorii iudei presupuseseră că lucrarea lui Hristos avea să se încheie odată cu moartea Lui; dar în loc de aceasta ei au asistat la scenele uimitoare ale Zilei Cincizecimii. Ei i-au auzit pe ucenici, înzestrați cu o putere și o energie necunoscute până acum, predicându-L pe Hristos, cuvintele lor fiind întărite prin semne și minuni. În Ierusalim, fortăreața iudaismului, mii au declarat deschis credința lor în Isus din Nazaret ca Mesia. Ucenicii erau uimiți și s-au bucurat peste măsură de mărimea secerișului sufletelor.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 44, cap. 4: Ziua cincizecimii.

„Care a fost rezultatul revărsării Duhului în Ziua Cincizecimii? Vestea bună despre un Mântuitor înviat a fost dusă până la cele mai îndepărtate părți ale lumii locuite. Când ucenicii au proclamat mesajul harului răscumpărător, inimile s-au predat puterii acestui mesaj. Biserica vedea convertiții năvălind în ea din toate direcțiile. Cei care căzuseră de la credință erau reconvertiți. Păcătoșii se uneau cu credincioșii în căutarea comorii de mare preț. Unii care fuseseră cei mai înverșunați oponenți ai Evangheliei au devenit campionii ei...

Ei nu puteau fi constrânși sau intimidați de amenințări. Domnul vorbea prin ei, iar ei mergeau din loc în loc, săracilor li se predica Evanghelia și erau făcute minuni ale harului divin. Atât de puternic poate lucra Dumnezeu când oamenii se predau controlului Duhului Său.” – Ibid., pp. 48, 49, cap. 5: Darul Duhului.

b. Cum poate aceasta să fie o inspirație pentru noi în prezent? Fapte 5:30-32.

Fapte 5:30-32: „Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

„Făgăduința Duhului Sfânt nu este limitată la vreo vârstă sau rasă. Hristos a declarat că influența divină a Duhului Său avea să fie cu urmașii Lui până la sfârșit. Din Ziua Cincizecimii până în prezent, Mângâietorul este trimis tuturor celor care s-au predat deplin Domnului și serviciului Său. Pentru toți cei care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca sfătuitor, sfințitor, călăuză și martor. Cu cât mai strâns au umblat credincioșii cu Dumnezeu, cu atât mai clar și cu mai multă putere au mărturisit ei despre iubirea Răscumpărătorului și despre harul Lui salvator.” – Ibid., p. 49, cap. Darul Duhului.


Marți 22 octombrie

3. TRÂMBIŢELE DE SUFLAT

a. În sistemul ebraic, trâmbițele anunțau ziua solemnă a ispășirii finale. Cum și-a găsit aceasta o paralelă în activitatea de predicare a lui William Miller? Leviticul 23:23-25; Matei 24:32, 33.

Leviticul 23:23-25: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbițe, și o adunare sfântă. Atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc’.”

Matei 24:32, 33: „De la smochin învățați pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.”

„[Dumnezeu] și-a trimis solii Lui aleși pentru a face cunoscut apropierea judecății finale.” – Marea luptă, p. 339, cap. 18: Un reformator american.

„În aproape fiecare oraș erau zeci, în unele sute de convertiți, ca rezultat al predicării lui [William Miller]. În multe locuri, biserici protestante de aproape toate denominațiunile erau larg deschise pentru el și invitațiile de a lucra veneau de obicei din partea predicatorilor diferitelor adunări. Regula lui invariabilă era de a nu lucra în vreun loc în care nu fusese invitat, totuși a fost pus curând în situația de a nu fi în stare să onoreze nici jumătate din solicitările care îi erau adresate. Mulți care nu au acceptat părerile lui cu privire la timpul exact al celei de-a doua veniri erau convinși de certitudinea și apropierea venirii lui Hristos și de nevoia lor de pregătire. În câteva din marile orașe lucrarea lui a produs o impresie marcantă. Vânzătorii de lichior și-au abandonat afacerea și au transformat magazinele lor în săli de adunare; jocurile de noroc au fost întrerupte; necredincioșii, deiștii, universaliștii și chiar cei mai decăzuți fii risipitori se reformau. Adunări de rugăciune au fost stabilite de diferitele denominațiuni, în diferite locuri, aproape la fiecare oră, oameni de afaceri adunându-se la mijlocul zilei pentru rugăciune și laudă. Nu avea loc o exaltare extravagantă, ci o solemnitate aproape universală era asupra minților oamenilor. Lucrarea lui, asemenea celei a reformatorilor timpurii, tindea mai degrabă a convinge înțelegerea și a trezi conștiința, decât a excita emoțiile. În 1833, Miller a primit, din partea Bisericii Baptiste, în care era membru, o licență de a predica. Un mare număr de predicatori din denominațiunea lui au aprobat, de asemenea, lucrarea sa și cu aprobarea lor oficială el și-a continuat lucrările.” – Ibid., pp. 331, 332, cap. 18: Un reformator american.

„Cei care au acceptat doctrina adventă au conștientizat necesitatea pocăinței și umilinței înaintea lui Dumnezeu. Mulți șovăiseră îndelung între Hristos și lume; acum simțeau că era timpul de a lua o poziție. `Aspectele veșniciei păreau pentru ei o realitate nemeritată. Cerul era adus aproape și ei se simțeau vinovați înaintea lui Dumnezeu.` ... Creștinii erau treziți la o nouă viață spirituală. Ei erau determinați să simtă că timpul era scurt, că ceea ce aveau de făcut pentru semenii lor trebuia să fie realizat repede. Pământul devenea nesemnificativ, veșnicia părea să se deschidă înaintea lor și sufletul, cu tot ce ținea de prosperitatea lui nemuritoare sau de ruină, se simțea că eclipsează orice aspect temporar.” – Ibid., p. 340, cap. 18: Un reformator american.


Miercuri 23 octombrie

4. UN TIMP ŞI O SOLIE

a. Cum știm că Dumnezeu lucrează precis, conform unui orar exact? Eclesiastul 3:1; Marcu 1:14, 15.

Eclesiastul 3:1: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”

Marcu 1:14, 15: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”

„Solia Evangheliei, așa cum este dată de Mântuitorul Însuși, se baza pe profeții. `Timpul` despre care a declarat El că se va împlini era perioada făcută cunoscută de îngerul Gabriel lui Daniel.” – Hristos lumina lumii, p. 232, cap. 23: „Împărăția lui Dumnezeu este aproape”.

b. Ce istorie confirmă cercetarea profetică a lui William Miller? Daniel 9:24-27.

Daniel 9:24-27: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, pentru a sfârși fărădelegea și pentru a pune capăt păcatelor și pentru a face împăcare pentru nelegiuire și pentru a aduce dreptatea veșnică și pentru a sigila viziunea și profeția și pentru a unge pe Cel Preasfânt. Să știi de aceea și să înțelegi, că de la ieșirea poruncii de a restaura și de a construi Ierusalimul până la Mesia vor fi șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; strada va fi construită din nou și zidul, chiar în timpuri de necaz. Și după șaizeci și două de săptămâni Mesia va fi stârpit, dar nu pentru El însuși; și poporul prințului care va veni va distruge cetatea și sanctuarul; și sfârșitul lor va fi cu un potop și până la sfârșitul războiului, pustiiri sunt hotărâte. Și El va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână; și în mijlocul săptămânii El va face sacrificiul și ofranda să înceteze și din cauza împrăștierii urâciunilor îl va pustii, chiar până la mistuire și ce s-a hotărât se va turna peste cel pustiit.” (engl. KJV).

„Momentul primei veniri și cel al câtorva din evenimentele principale privind lucrarea Mântuitorului au fost descoperite de îngerul Gabriel lui Daniel. [Daniel 9:24 citat.] O zi în profeție reprezintă un an. (Vezi Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Cele șaptezeci de săptămâni sau patru sute nouăzeci de zile reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: [Daniel 9:25 citat] șaizeci și nouă de săptămâni sau patru sute optzeci și trei de ani. Porunca de a restaura și a zidi Ierusalimul, așa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxses Longimanus, a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.Hr. (Vezi Ezra 6:14; 7:1, 9). Din acest moment, patru sute optzeci și trei de ani s-au extins până în toamna anului 27 d.Hr. Conform profeției, această perioadă avea să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt la botezul Lui și curând după aceea a început lucrarea Lui de slujire. Apoi a fost proclamată solia: `S-a împlinit vremea.` (Marcu 1:15). Apoi îngerul a spus: `El va confirma legământul cu mulți timp de o săptămână [șapte ani].` Timp de șapte ani după ce Mântuitorul a început lucrarea Lui de slujire, Evanghelia avea să fie predicată în special iudeilor, pentru trei ani și jumătate, de Hristos Însuși și, apoi, de apostoli. `La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.` (Daniel 9:37). În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata Jertfă, Hristos, a fost oferită pe Calvar...

Săptămâna – cei șapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin uciderea lui Ștefan cu pietre, iudeii și-au pecetluit în cele din urmă respingerea Evangheliei.” – Profeți și regi, p. 698, 699, cap. 58: Venirea unui Răscumpărător.


Joi 24 octombrie

5. O BAZĂ PROFETICĂ SIGURĂ

a. Deși William Miller nu a înțeles toate etapele slujirii lui Hristos, pe ce temă s-a bazat chemarea lui la pocăință? Daniel 8:14. Care este chemarea noastră în prezent? 1 Petru 1:15, 16.

Daniel 8:14: „Și el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!”

1 Petru 1:15, 16: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”

„Cele șaptezeci de săptămâni – 490 zile – fiind tăiate din 2300, rămân 1810 zile. La sfârșitul celor 490 de zile, cele 1810 zile erau încă neterminate. Din anul 34 d.Hr, 1810 ani se extindeau până în 1844. În consecință, cele 2300 zile din Daniel 8:14 se încheie în 1844. La sfârșitul acestei mari perioade profetice, conform mărturiei îngerului lui Dumnezeu, `sanctuarul va fi curățit.`” – Marea luptă, p. 328, cap. 16: Un reformator american.

„[William Miller] a adoptat opinia general acceptată că pământul este sanctuarul și el considera că purificarea sanctuarului reprezenta curățirea pământului prin foc la venirea Domnului. Prin urmare, când a descoperit că încheierea celor 2300 zile a fost prezisă în mod clar, el a concluzionat că aceasta descoperea timpul celei de-a doua veniri. Eroarea lui a derivat din acceptarea opiniei populare cu privire la ceea ce reprezintă sanctuarul.” – Ibid., p. 352, cap. 19: Lumină prin întuneric.

„Marea zi era aproape și, în providența Lui [Dumnezeu], poporul a fost pus în fața testului privitor la un timp definit, ca să le descopere ceea ce era în inimile lor. Solia era menită să testeze și să curețe biserica. Ei aveau să fie conduși să conștientizeze dacă afecțiunile lor erau atașate de lume sau de Hristos și ceruri. Ei mărturiseau a-L iubi pe Mântuitorul; acum aveau să-și dovedească dragostea.” – Ibid., p. 353.


Vineri 25 octombrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum a fost simbolizată învierea lui Hristos și a celor care au fost înviați cu El?

2. Ce eveniment evanghelistic a evidențiat cea mai valoroasă recoltă pe care o putem strânge?

3. Ce a caracterizat adunările lui William Miller?

4. De ce este vital pentru noi să înțelegem profețiile biblice bazate pe timp?

5. Ce descoperire a fost făcută, ca rezultat al cercetării lui William Miller, și cum a fost aceasta un test al atitudinii bisericii?