Lecția 5. Plecarea de la Sinai

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10:11)

„Murmurele repetate ale israeliților și manifestările mâniei lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor lor sunt înregistrate în istoria sacră pentru beneficiul poporului lui Dumnezeu care urma să trăiască ulterior pe pământ, însă în mod special pentru a sluji ca avertizare pentru cei care urmau să trăiască aproape de încheierea timpului.“—Istoria mântuirii, p. 152 engl. (cap. 19, Sanctuarul).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, p. 374-386 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

Duminică 26 aprilie
1. CĂLĂTORIND PRIN PUSTIE

a. De ce l-a invitat Moise pe Hobab să însoțească poporul Israel? A acceptat acesta invitația? Numeri 10:29-31; Judecători 1:16; 4:11.

Numeri 10:29-31: „Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, Madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: ‘Eu vi-l voi da.’ Vino cu noi, și îți vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.” Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg, ci mă voi duce în țara mea și în locul meu de naștere.” ȘMoise a zis: „Nu ne părăsi, te rog, fiindcă tu cunoști locurile unde putem să tăbărâm în pustie, deci tu să ne fii călăuză.”

Judecători 1:16: „Fiii Chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din Cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda la miazăzi de Arad și s-au dus de s-au așezat între popor.”

Judecători 4:11: „Heber, Chenitul, se despărțise de cheniți, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, și își întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă Chedeș.” 

„Din acest trib [al Cheniților] era cumnatul lui Moise, Hobab, care îi însoțise pe israeliți în călătoriile lor prin pustie, și prin cunoștința pe care o avea el despre țară, le oferise un sprijin valoros.”—Patriarhi și profeți, p. 628 engl. (cap. 61, Saul respins).

b. Ce rugăciuni rostea Moise când norul se ridica și chivotul pornea, și apoi când acesta se oprea din nou? Numeri 10:35, 36.

Numeri 10:35, 36: „Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăștie vrăjmașii Tăi și să fugă dinaintea Feței Tale cei ce Te urăsc!” Iar când îl așezau, zicea: „Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”

„Dumnezeu Însuși îi condusese pe israeliți în toate călătoriile lor. Locul în care tăbărau ei era indicat prin coborârea stâlpului de nor și atât timp cât ei trebuia să rămână în acel loc, norul se odihnea deasupra cortului. Când ei trebuia să își continue călătoria, acesta se ridica sus deasupra cortului sacru. O invocare solemnă marca atât oprirea cât și plecarea.”—Ibid., p. 376 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

Luni 27 aprilie
2. PLÂNGÂNDU-SE DIN NOU

a. Prin ce tip de țară a călătorit Israel după ce au plecat de la Sinai? De ce? Deuteronom 8:15, 16; Ieremia 2:6.

Deuteronom 8:15, 16: „Care te-a dus în acea pustie mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni, în locuri uscate și fără apă, care a făcut să-ți țâșnească apă din stânca cea mai tare și care ți-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce și să-ți facă bine apoi.”

Ieremia 2:6: „Ei n-au întrebat: ‘Unde este Domnul care ne-a scos din țara Egiptului, care ne-a povățuit prin pustie, printr-un pământ uscat și plin de gropi, printr- un pământ unde domnesc seceta și umbra morții, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece și unde nu locuiește niciun om?’”

„Pe măsură ce înaintau, calea devenea mai dificilă. Ruta lor trecea prin văi pietroase și prin terenuri aride. Peste tot în jurul lor se afla o mare pustietate — ,o țară a deșerturilor și a gropilor’, ‚o țară a secetei și a umbrei morții.’ (Ieremia 2:6). Prăpăstiile stâncoase, aproape și departe, erau împânzite cu bărbați, femei și copii, cu animale de povară și căruțe, și cu șiruri lungi de turme și cirezi. Progresul lor era, inevitabil, încet și anevoios; și mulțimea, după lunga lor ședere în tabără, nu era pregătită să îndure pericolele și disconfortul de pe cale.”—Patriarhi și profeți, p. 377 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

b. Când oamenii au început să se plângă de disconfortul de pe cale, ce s-a întâmplat? Numeri 11:1-3.

Numeri 11:1-3: „Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului șa mistuit o parte din marginea taberei. Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, și focul s-a stins. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.”

„După o călătorie de trei zile s-au auzit plângeri pe față. Acestea plecau de le mulțimea amestecată, dintre care mulți nu erau complet uniți cu Israel, și căutau continuu ceva motive de critică. Cei ce se plângeau nu erau mulțumiți cu direcția marșului, și găseau permanent greșeli în modul în care Moise îi conducea, deși știau foarte bine că el, la fel ca și ei, urma călăuzirea norului. Nemulțumirea este contagioasă, și s-a răspândit în scurt timp în tabără.”—Ibid., p. 377 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

„Ei [poporul Israel] primiseră mare lumină, întrucât fuseseră martori ai maiestății, puterii și îndurării lui Dumnezeu; și necredința și nemulțumirea lor atrăgeau o vină cu atât mai mare. În plus, ei se legaseră prin legământ să Îl accepte pe Iehova ca rege al lor și să asculte de autoritatea Sa. Murmurarea lor era acum rebeliune, și ca atare trebuia să primească o pedeapsă promptă și evidentă, dacă se punea problema ca Israel să fie păzit de anarhie și ruină. ‚Focul lui Iehova a ars între ei, și i-a consumat pe cei care erau în părțile cele mai îndepărtate ale taberei.’ Cei mai vinovați murmurători au fost uciși de fulgere din nor.” –Ibid., p. 379 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

Marți 28 aprilie
3. POFTIND DUPĂ CARNE

a. De ce s-au plâns după aceea israeliții, și de la cine a început murmurarea? Numeri 11:4-6 ; Psalmi 78:18-20.

Numeri 11:4-6: Adunăturii de oameni (engl. KJV: „Mulțimea amestecată care era între ei...”) care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar și copiii lui Israel au început să plângă și să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praji, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decât mana aceasta.”

Psalmi 78:18-20: „Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? Iată că El a lovit stânca de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” 

„În timpul sclaviei lor în Egipt, israeliții fuseseră constrânși să subziste cu cea mai elementară și mai simplă hrană; însă apetitul puternic produs de lipsuri și de munca grea o făcuse gustoasă. Mulți dintre egipteni, însă, care se aflau acum între ei, fuseseră obișnuiți cu o dietă luxoasă; și aceștia au fost primii care să se plângă. Când le-a fost dată mana, chiar înainte ca Israel să ajungă la Sinai, Domnul le-a dat carne ca răspuns la plângerile lor; însă le-a fost dată doar pentru o zi. Dumnezeu putea la fel de bine să le ofere carne cum le dădea mană, însă asupra lor a fost pusă o restricție spre binele lor. Scopul Său era să le ofere o hrană mai bine adecvată nevoilor lor decât dieta excitantă cu care mulți se obișnuiseră în Egipt. Apetitul pervertit urma să fie adus într-o stare mai sănătoasă, pentru ca ei să se poată bucura de hrana inițială oferită omului—roadele pământului, pe care Dumnezeu li le dăduse lui Adam și Evei în Eden. Pentru acest motiv fuseseră lipsiți israeliții, într-o mare măsură, de hrana de origine animală.”—Patriarhi și profeți, p. 377, 378 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

„Starea minții are în mare măsură de-a face cu sănătatea trupului, și în special cu sănătatea organelor digestive. Ca un fapt general, Domnul nu i-a dat poporului Său mâncare de carne în deșert, pentru că știa că folosirea acestei diete ar cauza boală și nesupunere. Pentru a le modifica dispoziția, și pentru a aduce puterile superioare ale minții în exercitare activă, El a îndepărtat de la ei carnea animalelor moarte. El le-a dat hrana îngerilor, mana din cer.”—Comentarii biblice ale Vechiului Testament [E.G.White Comments], vol.1, p. 1112, 1113.

b. Cum a fost împlinită cererea lor după mâncare de carne, și care au fost rezultatele? Numeri 11:31-34; Psalmi 78:26-32.

Numeri 11:31-34: „Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepelițe și le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte și cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălțime de aproape doi coți de la fața pământului. În tot timpul zilei aceleia și toată noaptea și toată ziua următoare, poporul s-a sculat și a strâns prepelițe; cel ce strânsese cel mai puțin avea zece omeri. Ei și le-au întins în jurul taberei. Pe când carnea era încă în dinții lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului și Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.”

Psalmi 78:26-32: „A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării; le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuințelor lor. Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și a doborât pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui.”

„Dumnezeu a dat poporului ceea ce nu era spre binele lor suprem, pentru că ei persistau în a-și dori aceasta; ei nu doreau să fie mulțumiți cu acele lucruri care urma să se dovedească un beneficiu pentru ei. Dorințele lor rebele au fost împlinite, însă ei au fost lăsați să sufere. Ei s-au hrănit fără restricții, și excesul lor a fost pedepsit cu grăbire.”—Patriarhi și profeți, p. 382 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

Miercuri 29 aprilie
4. O LECŢIE PENTRU NOI

a. Întrucât israeliții foloseau deja hrană elementară, simplă, ce avertizare anterioară au ignorat ei? Exod 23:2 (prima parte). Când suntem ispitiți să murmurăm și să ne plângem de căile lui Dumnezeu, ce ar trebui să facem? Psalmi 107:21, 22; Filipeni 4:6, 7.

Exod 23:2 (prima parte): „Să nu te iei după mulțime ca să faci rău...”

Psalmi 107:21, 22: „Fii cu ochii în patru înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar, dacă vei asculta glasul Lui și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi.”

Filipeni 4:6, 7: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”

b. Ce altă lecție ar trebui să învățăm din comportamentul rebel al lui Israel în pustie? 1 Corinteni 10:5, 6.

1 Corinteni 10:5, 6: „Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.”

„Dumnezeu i-a adus pe israeliți din Egipt, ca să-i așeze în țara Canaanului, ca un popor pur, sfânt și fericit. În realizarea acestui scop, El i-a supus la un curs de disciplină, atât pentru propriul lor bine, cât și pentru binele urmașilor lor. Dacă ei ar fi fost dispuși să își tăgăduiască apetitul, în ascultare de restricțiile Sale înțelepte, slăbiciunea și boala ar fi fost necunoscute între ei. Descendenții lor ar fi posedat atât putere fizică, cât și morală. Ei ar fi avut percepții clare despre adevăr și datorie, un discernământ ascuțit, și o judecată solidă. Însă lipsa lor de dorință de a se supune restricțiilor și cerințelor lui Dumnezeu i-a împiedicat, într-o mare măsură, de la atingerea înaltului standard pe care El a dorit ca ei să îl atingă, și de la obținerea binecuvântărilor pe care El era gata să le reverse asupra lor.”—Patriarhi și profeți, p. 378 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

c. Ce avem nevoie să facem în primul rând pentru a ne asigura că nu poftim după lucruri rele? Romani 13:14.

Romani 13:14: „ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.”

„Trebuie să luptăm împotriva păcatelor care se luptă împotriva sufletului. În propria ta putere tu nu poți face această lucrare, dar vino la Isus în credință. El te va ajuta și te va întări să îndepărtezi tendințele rele, și te va îmbrăca în frumusețea caracterului Său. Suntem îndemnați să ne îmbrăcăm în Domnul Isus. Credința simplă și ascultarea merg mână în mână. Credința ta fără ascultare de legea sfântă a lui Dumnezeu nu are nicio valoare, însă ascultarea de Dumnezeu și credința în Marea Jertfă oferită—faptul că sângele Său a fost vărsat pentru tine, și că tu vei accepta neprihănirea lui Hristos—te vor face un biruitor. Pune-ți încrederea în Isus Hristos, și El te va scoate mai mult decât biruitor.”—The Youth’s Instructor, 18 august 1886.

Joi 30 aprilie
5. OTRAVA INVIDIEI

a. Ce s-a întâmplat la Hațerot, fapt care a revelat caracterul lui Aaron și al lui Miriam ca fiind în contrast cu cel al lui Moise? Numeri 12:1-9.

Numeri 12:1-9: „Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă, căci luase o femeie etiopiană. Și au zis: „Oare numai prin Moise vorbește Domnul? Nu vorbește oare și prin noi?” Și Domnul a auzit-o. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului. Deodată, Domnul a zis lui Moise, lui Aaron și Mariei: „Duceți-vă, câteșitrei la cortul întâlnirii.” Și s-au dus câteșitrei. Domnul S-a coborât în stâlpul de nor și a stat la ușa cortului. A chemat pe Aaron și pe Maria, și ei s-au apropiat amândoi. Și a zis: „Ascultați bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot așeste însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri greu de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Și a plecat.”

„Dumnezeu îl alesese pe Moise, și pusese Spiritul Său asupra lui; și Miriam și Aaron, prin murmurările lor, erau vinovați de neloialitate, nu doar față de conducătorul lor, ci față de Dumnezeu Însuși. Cei ce răspândeau în șoaptă rebeliunea au fost chemați la sanctuar, și au fost puși față în față cu Moise... Pretenția lor că ar avea darul profetic nu a fost tăgăduită; Dumnezeu se putea să le fi vorbit în viziuni și vise. Însă lui Moise, despre care Domnul Însuși declarase că era ‚credincios în toată casa Mea’, îi fusese oferită o comuniune mai strânsă. Cu el vorbea Dumnezeu gură către gură.”—Patriarhi și profeți, p. 384, 385 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

b. Cum Și-a manifestat Dumnezeu neplăcerea, și cum a fost temperată pedeapsa lui Miriam, când Moise a mijlocit pentru ea? Numeri 12:10-16.

Numeri 12:10-16: „Norul s-a depărtat de pe cort. Și iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria, și iată că ea avea lepră. Atunci Aaron a zis lui Moise: „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca niște nechibzuiți și de care ne-am făcut vinovați! Să nu fie Maria ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!” Moise a strigat către Domnul, zicând: „Dumnezeule, Te rog, vindec-o!” Și Domnul a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea oare de ocară timp de șapte zile? Să fie închisă deci șapte zile afară din tabără, după aceea să fie primită în tabără.” Maria a fost închisă șapte zile afară din tabără. Și poporul n-a pornit până ce n-a intrat din nou Maria în tabără. După aceea, poporul a plecat din Hațerot și a tăbărât în pustia Paran.”

„Invidia este una dintre cele mai satanice trăsături ce pot exista în inima omului, și este una ale cărei efecte sunt dintre cele mai sinistre. Înțeleptul spune: ‚Furia este fără milă și mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei (engl. KJV: invidiei)?’ (Proverbe 27:4)... Nu ar trebui considerat un lucru de mică însemnătate a vorbi rău despre alții sau a ne face judecători ai motivelor sau acțiunilor lor... Trebuie să îi onorăm pe cei pe care Dumnezeu i-a onorat. Judecata care a venit asupra lui Miriam ar trebui să fie o mustrare pentru toți cei care cedează în fața geloziei și care murmură împotriva celor asupra cărora Dumnezeu așază povara lucrării Sale.”—Ibid., p. 385, 386 engl. (cap. 33, De la Sinai la Cadeș).

Vineri 1 mai
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum a condus Dumnezeu poporul Său în călătoriile lor? Cum ne conduce El astăzi pe noi?

2. De ce era un păcat atât de mare pentru israeliți să se plângă de modul în care îi conducea Moise?

3. De ce dorește Dumnezeu ca noi să urmăm o dietă simplă, vegetariană, astăzi?

4. Ce binecuvântări se obțin din tăgăduirea de sine în domeniul apetitului?

5. Cum suntem noi uneori invidioși asemenea lui Miriam?